luni, 4 noiembrie 2013
Sfinţirea căminelor din "Tudor Vladimirescu"
În perioada 28 octombrie - 1 noiembrie 2013, căminele din Campusul Studenţesc "Tudor Vladimirescu" din Iaşi au fost sfinţite de pr. Florin Chirilă, de la parohia "Sfântul Iulian din Tars", care este şi inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor. Această tradiţie s-a format în ultimii ani, la iniţiativa preşedinţilor ligilor studenţeşti, fiind prilejuită de începutul noului an universitar. "După săvârșirea slujbei de sfințire a apei, s-a mers în fiecare cameră de cămin pentru a fi stropită cu apa sfinţită. Studenţii au primit iconiţe şi au fost îndemnaţi să fie păstrători ai dreptei credinţe, să participe la sfintele slujbe şi să se roage pentru sporul la învăţătură. La slujbele oficiate au participat membri din conducerea campusului studențesc și cadre didactice. Studenții au primit cu mare bucurie vizita noastră pe care o facem la fiecare început de an universitar", a spus pr. paroh Florin Chirilă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu