Copiii orfani sau abandonaţi din judeţul Suceava vor avea un adăpost la
Vatra Dornei. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen şi prin
implicarea părintelui Mihai Negrea, fosta Casă Vladimir din Vatra Dornei
a fost transformată într-un centru social.
Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături
de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit sâmbătă, 23 noiembrie 2013,
Centrul social pentru copii din Vatra Dornei. Momentul de rugăciune a
fost urmat de un spectacol artistic, oferit invitaţilor din străinătate
care au sprijinit dotarea şi reabilitarea centrului. Noul centru social
va funcţiona în Casa Vladimir, care a fost pentru o vreme casă de odihnă
pentru preoţii din Bucovina. După cum ne-a relatat pr. Aurel Goraş,
protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, IPS Arhiepiscop Pimen
a încredinţat clădirea părintelui Mihai Negrea, de la Mănăstirea
„Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Podu Coşnei, judeţul Suceava.
„Părintele Mihai Negrea, cu sprijinul sponsorilor, a reuşit să redea
viaţă Casei Vladimir. În urmă cu câţiva ani, pr. prof. dr. Mihai Valică,
de la Catedrala ortodoxă «Sfânta Treime» din Vatra Dornei, a refăcut
fostul paraclis al casei de odihnă. Întrucât s-a confruntat cu lipsa
fondurilor, părintele Mihai Negrea a intrat în contact cu o fundaţie din
Germania, astfel încât s-a reuşit amenajarea clădirii. În încăperile
casei vor fi adăpostiţi copiii abandonaţi, orfani sau cu probleme de
sănătate. Amenajările interioare ne-au uimit atât pe noi, cei care
cunoaştem frumoasa activitate a părintelui, cât şi pe cei 15 invitaţi ai
fundaţiei din Germania. Membrii fundaţiei sunt pensionari, ei aducând
în Balcani sute de tiruri cu ajutoare. Acestea sunt colectate de la
cetăţenii germani, iar volunatrii le direcţionează spre comunităţile
care au nevoie de sprijin“, a spus pr. protopop Aurel Goraş. La dotarea
şi repararea clădirii şi-a adus contribuţia şi Arhiepiscopul Sucevei şi
Rădăuţilor. Noul centru social va primi în jur de 30 de copii, alţi 50
de micuţi din familii cu o situaţie materială precară urmând să
servească masa gratuit. Amintim că părintele Mihai Negrea slujeşte de
şapte ani la Mănăstirea Podu Coşnei, unde locuiesc 15 copii care provin
din familii nevoiaşe. pagina 1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu