În biserica parohiei Zmeu - Lungani, Protopopiatul Paşcani, judeţul
Iaşi, a avut loc joi, 21 noiembrie 2013, o activitate catehetică în
cadrul Festivalului Şanselor Tale. După cum ne-a relatat prof. pentru
învăţământ primar şi preşcolar Ilie Iurciuc, de la Şcoala Gimnazială
Zmeu, la activitate au participat elevii de la ciclul primar şi
preşcolarii de la grădiniţă.
Tema întrunirii a fost „Educaţia moral-religioasă în context european“,
elevii şi profesorii participând de dimineaţă la Sfânta Liturghie cu
prilejul sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică. „Ne-am bucurat
cu toţii de frumoasele clipe petrecute în biserică în această frumoasă
zi binecuvântată de Dumnezeu“, a spus prof. Ilie Iurciuc. (C.C.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu