Biserica Toma Cozma din Iaşi îşi serbează pe 25 noiembrie, de Sfânta Ecaterina, hramul. Duminică, 24 noiembrie 2013, slujba Vecerniei unită cu Litia a fost oficiată de arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor. Din soborul de preoţi au mai făcut parte pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, pr. Mihai Coman, secretar eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Iustinian Răduc, consilier la Sectorul de conferinţe şi protocol al Arhiepiscopiei Iaşilor. Cuvântul de învăţătură de la finalul slujbei a fost ţinut de pr. prof. dr. Ion Vicovan, care a vorbit despre tinereţe, pornind de la viaţa Sfintei Muceniţe Ecaterina. Luni dimineaţă, la Biserica Toma Cozma se va oficia Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. (C. Ciofu) - portal
luni, 25 noiembrie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu