Biserica Mănăstirii Peştera din comuna Gârcina, judeţul Neamţ, şi-a
serbat ieri, 21 noiembrie 2013, hramul. Programul liturgic dedicat
acestei sărbători a început miercuri seara cu slujba Privegherii,
oficiată de arhim. Petroniu Marin, stareţul Mănăstirii Pângăraţi. Din
soborul slujitorilor a făcut parte şi pr. Valentin Tofan, protopop al
Protopopiatului Piatra Neamţ.
„Ne-am bucurat cu toţii să participăm la slujba Privegherii în biserica
Mănăstirii Peştera, singura aşezare monahală din protoieria noastră
închinată Intrării Maicii Domnului în Biserică. Au participat numeroşi
credincioşi din comuna Gârcina, mulţi dintre ei fiind apropiaţi de
această mănăstire care veghează peste această comunitate“, a relatat pr.
protopop Valentin Tofan.
Mănăstirea Peştera se află la şapte kilometri de oraşul Piatra Neamţ,
fiind înfiinţată în anul 1993. Sfinţirea lăcaşului de închinăciune a
fost oficiată în 1997 de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al
Moldovei şi Bucovinei. În luna iunie a anului 2012, Înaltpreasfinţitul
Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a numit în funcţia
de stareţă a acestei aşezări monahale pe maica Teodora Amariei. (C. Ciofu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu