joi, 16 mai 2013

Rugăciuni de pomenire pentru episcopul Melchisedec, în satul natal

În parohia Gârcina, Protopopiatul Piatra Neamţ, a fost oficiată ieri slujba Parastasului pentru episcopul Melchisedec Ştefănescu. Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul. Părintele Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, a transmis cu acest prilej mesajul de gratitudine din partea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Episcopul Melchisedec Ştefănescu a fost comemorat ieri la Gârcina, în satul natal, de clerici şi mireni din Arhiepiscopia Iaşilor şi din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. La orele dimineţii, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a fost întâmpinat în faţa bisericii din Gârcina de soborul de preoţi, de tineri îmbrăcaţi în costume naţionale şi de numeroşi credincioşi. Ierarhul a mers apoi în Biserica „Sfânta Treime“ pentru a se închina, apoi s-a îndreptat spre foişorul din cimitirul parohiei, unde a oficiat slujba Parastasului pentru episcopul Melchisedec şi pentru părinţii vrednicului ierarh, înmormântaţi la Gârcina. La momentul de rugăciune au participat autorităţi locale şi judeţene. Părintele protopop Valentin Tofan a menţionat că anul acesta se împlinesc 190 de ani de la naşterea episcopului Melchisedec Ştefănescu şi 121 de ani de la trecerea la cele veşnice a ilustrului ierarh. „Pomenirea de astăzi (n.r. ieri) şi manifestările închinate episcopului Melchisedec Ştefănescu reprezintă recunoştinţa noastră adusă acestui ierarh. Mulţumim Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul pentru că an de an ne aduce aminte şi cinsteşte memoria episcopului Melchisedec Ştefănescu. Preasfinţia Voastră sunteţi episcopul care iubiţi şi scoateţi la lumină pe mai marii noştri întru credinţă. Vă transmit gratitudinea Înalt Preasfinţitului Teofan pentru dragostea cu care ne vorbiţi şi ne amintiţi despre episcopul Melchisedec. Mulţumesc doamnei primar Aurora Bălan Lazăr pentru implicarea în toate activităţile închinate episcopului Melchisedec“, a menţionat pr. protopop Valentin Tofan. 

„Am venit cu toţii pentru a lua lumină din lumina lui Hristos“

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a vorbit apoi despre importanţa comemorării episcopului Melchisedec şi a părinţilor săi, care au fost un model de familie de preot. Preasfinţia Sa a remarcat receptivitatea autorităţilor locale de a-l comemora pe episcopul Melchisedec, unul dintre cei mai importanţi ierarhi ai Bisericii noastre. „Sărbătoarea de astăzi (n.r. ieri) este pusă sub semnul Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În cadrul acestei manifestări, pe lângă portretul episcopului Melchisedec, apare şi icoana Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“, a spus PS Ioachim Băcăuanul, care a amintit în continuare de demersurile care se fac pentru canonizarea episcopului Melchisedec. „Preacucernice părinte protopop Valentin Tofan, vă rog să purtaţi mesajul nostru de dragoste şi de mulţumire pentru că am venit în eparhia păstorită de Înalt Preasfinţitul Teofan. Am venit cu toţii pentru a lua lumină din lumina lui Hristos şi pentru a pleca mai departe cu mesajul bucuriei pascale. Mulţumim doamnei primar pentru efortul pe care îl depune la evidenţierea personalităţii marcante a episcopului Melchisedec“, a adăugat Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului. Au urmat un Trisaghion la mormântul părinţilor episcopului Melchisedec şi o procesiune cu icoana Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena spre Primăria Gârcina. Pe parcursul procesiunii, corul parohiei Gârcina a intonat mai multe cântări specifice perioadei pascale. După ce s-a ajuns în faţa Primăriei Gârcina, a fost dezvelit şi sfinţit bustul episcopului Melchisedec. În continuare, primarul Aurora Bălan Lazăr a acordat distincţii şi diplome preoţilor şi clericilor care sunt preocupaţi de promovarea personalităţii episcopului Melchisedec, fiu al satului Gârcina din judeţul Neamţ. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a apreciat efortul autorităţilor locale de a amenaja un bust pentru episcopul Melchisedec Ştefănescu. Manifestările din cadrul Zilelor Episcop Melchisedec Ştefănescu au continuat aseară cu slujba Vecerniei oficiată de PS Ioachim Băcăuanul. În continuare a avut loc simpozionul „Episcopul Melchisedec Ştefănescu, ctitor de cultură veche românească“. În această dimineaţă, Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului va săvârşi Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru episcopul Melchisedec. pagina
 


Niciun comentariu: