miercuri, 29 mai 2013

Agenda creştinului

Radio

- Radio Trinitas va difuza astăzi, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, va putea fi audiată rubrica "Mari duhovnici", realizată de pr. Bogdan Ţifrea, precum şi un interviu cu pr. diac. diac. Cristian Constantin Ivan, coordonator de pelerinaje interne şi externe în cadrul Centrului de Pelerinaj „Sfânta Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, realizat de pr. Dumitru Păduraru.
- Radio România Actualităţi va difuza azi, de la ora 20:30 emisiunea "Actualitatea credinţei".

Slujbe arhiereşti

- PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi duminică, 2 iunie 2013, Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi, cu prilejul întâlnirii de zece ani a promoţiei 2003 a Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Huşi;
- PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sfinţi duminică, 2 iunie 2013, locul pentru biserica ce se va zidi în parohia Cuza-Vodă, Protopopiatul Darabani, judeţul Botoşani.

Expoziţie de icoane

La „Galeria Tuturor - fără resentimente” din incinta Complexului Comercial „Zimbru” Suceava va avea loc vineri, 31 mai 2013, de la ora 13:00 vernisajul expoziţiei de icoane bizantine „Fereastră spre cer”, ediţia a VI-a. Expoziţia este organizată de Şcoala Gimnazială numrul 4 din Suceava şi de Palatul Copiilor Suceava.

Ziua internaţională a Copilului

- Parohia "Sfântul Ilie" din Botoşani organizează în perioada 31 mai (orele 18-23:45) - 1 iunie 2013 (orele 7:00 - 13:00) manifestarea "Zi liturgică de rugăciune";
- Parohia Conţeşti-Girov organizează, sâmbătă, 1 iunie 2013, concursul de desene "Cred, deci sunt liber!" (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)

Niciun comentariu: