vineri, 31 mai 2013

O nouă promoţie de absolvenţi ai Liceului Teologic „Episcop Melchisedec“

Promoţia 2009-2013 a Liceului Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec“ din Roman, formată din două clase, a organizat luni, 27 mai 2013, cursul festiv prilejuit de finalul anilor de studiu. Evenimentul s-a desfăşurat în sala de festivităţi a seminarului, în prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a preoţilor şi profesorilor. 
 
Cu acest prilej, au fost rostite alocuţiuni de către dascălii şi elevii celor două clase, iar spre final, elevul Daniel Ghiniţă, şeful promoţiei Liceului Teologic „Episcop Melchisedec“ a fost premiat de PS Ioachim Băcăuanul. Ierarhul a oferit apoi câte un dar tuturor elevilor, astfel încât să-şi aducă aminte de anii petrecuţi în seminarul teologic romaşcan. (C.C.)
 

Niciun comentariu: