marți, 21 mai 2013
Binecuvântare arhierească în parohia Grădinari
PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a slujit duminică, 19 mai 2013, în parohia Grădinari-Golăieşti, Protopopiatul Iaşi 2. După cum ne-a relatat pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, cu acest prilej, Preasfinţia Sa a sfinţit clopotniţa şi troiţa parohiei. "Scena unde s-a slujit Sfânta Liturghie a fost amplasată lângă noua troiţă, la intrarea în sat. Astfel, credincioşii din parohiile învecinate au putut participa în număr mare la acest eveniment religios. La slujba arhierească au fost prezenţi mai mulţi primari din judeţul Iaşi, care au răspuns astfel invitaţiei familiei Vârlănuţă Ioan şi Eufrosina, care a ctitorit noua troiţă din Grădinari. Cu acest prilej, familia Vârlănuţă a oferit 300 de pachete cu alimente celor prezenţi", a declarat pr. protopop Vilie Doroşincă. La finalul slujbei, PS Calinic Botoşăneanul a adresat credincioşilor un cuvânt de învăţătură, iar pr. protopop Vilie Doroşincă a prezentat apoi situaţia parohiilor din vecinătatea satului Grădinari. De asemenea, pr. protopop Vilie Doroşincă a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru că a acordat părintelui paroh Ioan Stănoi distincţia de iconom. "Părintele Ioan Stănoi desfăşoară o frumoasă activitate atât în parohia Grădinari cât şi în filia Medeleni. La Medeleni sunt 32 de case în care locuiesc bătrâni şi văduvi. Pentru credincioşii din Medeleni s-a ridicat un sfânt lăcaş, lucrările fiind sprijinite de parohia «Sfântul Antonie cel Mare» din Iaşi", a mai spus pr. protopop Vilie Doroşincă. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu