miercuri, 22 mai 2013

Agenda creştinului

Sfinţiri de biserici

- IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi duminică, 26 mai 2013, Biserica "Buna Vestire" din Botoşani;
- IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va săvârşi duminică, 26 mai 2013, Sfânta Liturghie în parohia Iacobeni, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, cu prilejul împlinirii a 100 de ani ai Bisericii "Sfântul Gheorghe";
- PS Corneliu va resfinţi duminică, 26 mai 2013, Biserica "Sfântul Nicolae" din parohia Rădăieşti-Bogdăniţa, Protopopiatul Bârlad.

Radio

- Radio Trinitas va difuza astăzi, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. Lucian Ducan va pregăti pentru ascultătorii Radio Trinitas un material de la împlinirea a 20 de împlinirea a două decenii de învăţământ religios la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Botoşani.
- Radio România Actualităţi va difuza astăzi, de la ora 20:30 emisiunea "Actualitatea credinţei".

Simpozion

- Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Piatra Neamţ organizează astăzi Simpozionul mitropolitan interseminarial "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena în cultura şi în conştiinţa elevului seminarist;
- Parohia Zamca din Suceava organizează în perioada 19-23 mai 2013 Simpozionul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Promotori ai libertăţii religioase şi mari ctitori de locaşuri sfinte”.
- La Mănăstirea Neamţ va avea loc în perioada 27-28 mai 2013 Simpozionul internaţional "Studia Theologica Doctoralia", ediţia a V-a, dedicat anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Anului comemorativ "Dumitru Stăniloae" în Patriarhia Română.

Concert

În Aula Bibliotecii Central Universitare din Iaşi va avea loc joi, 23 mai 2013, concertul aniversar al Corului bărbătesc "Mitropolitul Iosif Naniescu", dirijat de pr. Gabriel Nastasă. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)

Niciun comentariu: