Credincioşii
din localitatea Pojorâta, judeţul Suceava, au avut bucuria de a-l primi
în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Pimen. A devenit o
tradiţie în această parohie ca în preajma hramului Bisericii „Sfântul
Ioan Botezătorul“ să se oficieze Sfânta Liturghie arhierească.
Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din parohia Pojorâta II, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, a fost neîncăpătoare de numărul mare de enoriaşi care au participat duminică, 12 ianuarie 2014, la Sfânta Liturghie. Slujba a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. De dimineaţă, ierarhul a fost întâmpinat de localnicii de toate vârstele, îmbrăcaţi în costume populare, de soborul preoţilor şi de autorităţile locale. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, IPS Pimen a amintit că Mântuitorul Iisus este Lumina lumii, iar primirea Luminii-Hristos depinde de oameni. „Omul este creat după asemănarea lui Dumnezeu şi de aceea trebuie să ducă o viaţă de sfinţenie. El trebuie să se căiască de faptele rele pe care le-a săvârşit. Prin pocăinţă, mintea noastră se întoarce către Dumnezeu“, a spus IPS Arhiepiscop Pimen. Părintele paroh Dumitru Beşliu şi-a exprimat bucuria pentru că Arhipăstorul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor a fost prezent la Pojorâta pentru a sluji Sfânta Liturghie: „Am avut bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe Înaltpreasfinţitul Pimen, care ne-a încurajat în urcuşul spre mântuire al întregii comunităţi din această parohie ocrotită de Sfântul Ioan Botezătorul. Cred că rugăciunile credincioşilor, unite cu cele ale ierarhului şi ale preoţilor, s-au ridicat ca un miros de bună mireasmă, spre mulţumire adusă lui Dumnezeu, de unde vom primi har, pace şi binecuvântare“.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu