marți, 21 ianuarie 2014
IPS Arhiepiscop Eftimie, la ceas aniversar
Înaltpreasfinţitul Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi-a
serbat ieri, 20 ianuarie 2014, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios
Eftimie cel Mare, onomastica. În cadrul Sfintei Liturghii care a fost
oficiată la Catedrala arhiepiscopală din Roman au fost rostite mai multe
rugăciuni de mulţumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu
asupra Înaltpreasfinţiei Sale. După cum ne-a relatat pr. Constantin
Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al
Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la finalul Sfintei Liturghii, PS
Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi
Bacăului, împreună cu părinţii consilieri şi inspectori din cadrul
Centrului eparhial Roman, s-a deplasat la Palatul arhiepiscopal pentru
a-l felicita pe IPS Arhiepiscop Eftimie. Arhiepiscopul Romanului şi
Bacăului, care a împlinit anul trecut 99 de ani, s-a născut pe 9
noiembrie 1914. A fost hirotonit ieromonah în anul 1947. După ce a
condus ca stareţ mănăstirile Bistriţa - Neamţ şi „Sf. Ioan cel Nou“ de
la Suceava, în anul 1972 a fost ridicat în demnitatea de arhiereu-vicar
al Episcopiei Romanului şi Huşilor, iar la 23 aprilie 1978 a fost ales
şi instalat ca episcop titular al Eparhiei Romanului şi Huşilor. Din
anul 1994, cele două eparhii s-au separat, Preasfinţitul Eftimie
rămânând episcop titular al Eparhiei Romanului, avându-l ca
arhiereu-vicar, din anul 2000, pe PS Ioachim Băcăuanul. În anul 2009,
odată cu ridicarea Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie,
Înaltpreasfinţiei Sale i s-a oferit rangul de Arhiepiscop cu titulatura
Înaltpreasfinţitul Părinte Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.
(C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu