miercuri, 4 decembrie 2013
Ziua Naţională în parohia Hărpăşeşti
Credincioşii din parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ -
Hărpăşeşti - Popeşti, Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi, au participat
duminică, 1 decembrie 2013, la Sfânta Liturghie şi la Te Deumul
prilejuit de sărbătorirea a 95 de ani de la Marea Unire. La final,
copiii de la şcoala din localitate, coordonaţi de pr. paroh Mihai
Zvorăşte şi de prof. Ionuţ Alupoaie, au pregătit un program cu poezii şi
cântece patriotice „menit să trezească conştiinţa şi sentimentele
patriotice“. „Prin toate aceste activităţi dorim să arătăm că Biserica
activează împărăţia cerurilor în istorie. Ea cheamă pe fiecare om la
a-şi împlini vocaţia ontologică şi teologică. Astfel, având mijlocitori
înaintea tronului dumnezeirii pe Maica Domnului, pe Sfântul Apostol
Andrei şi pe toţi sfinţii plămădiţi de neamul nostru românesc, credem că
Dumnezeu îşi va revărsa o picătură din harul Său şi din mila Sa,
lucrând în noi răbdarea, smerenia, jertfelnicia şi îndurarea“, a spus
pr. paroh Mihai Zvorăşte. (C.C.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu