Părintele
Ioan Lungu din localitatea Preuteşti, judeţul Suceava, a plecat la
Domnul în ziua de 30 noiembrie 2013. Slujba înmormântării a fost
oficiată de IPS Arhiepiscop Pimen, alături de un sobor de preoţi.
Preotul Ioan a fost iubit de enoriaşii încredinţaţi spre păstorire, cu
ajutorul cărora a ridicat biserica din Preuteşti.
A treia zi a lunii decembrie a însemnat pentru ţinutul Fălticenilor ziua în care dragostea sinceră şi recunoştinţa profundă au răsunat armonios în cea mai frumoasă cunună de rugăciune a sufletului omenesc dăruită preotului Ioan Lungu, aflat pe drumul neînserat al veşniciei şi presărat cu flori de înmormântare. Un asemenea eveniment de trăire creştinească va rămâne aşternut în sufletele noastre ca o amintire frumoasă despre cel care a fost preotul, rugătorul şi duhovnicul neîntrecut Ioan Lungu. La acest ceas de întristare a miilor de oameni care l-au iubit şi preţuit, mângâierea a venit din partea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care, înconjurat de un sobor de preoţi, a înălţat lui Dumnezeu rugăciuni de pomenire, evocând apoi viaţa părintelui Ioan. Din rândul celor dăruiţi de Dumnezeu cu haruri deosebite, numele preotului Ioan Lungu s-a înscris cu litere de aur în inimile credincioşilor din satul Preuteşti. Subţirel şi potrivit la stat, cu faţa veselă, brăzdată de mulţimea celor aproape 92 de ani, cu părul nins şi ochii de un viu şi profund albastru, privea bucuros şi primitor pe toţi cei care îi păşeau pragul având o disponibilitate şi o dragoste imensă de a ajuta. Vocaţia sa preoţească îşi are rădăcinile în anii copilăriei în casa părintească de la Ţarna Mare, judeţul Satu Mare, unde a văzut lumina zilei la 9 februarie 1922, în gospodăria a doi buni creştini, Grigorie şi Natalia, dăruiţi de Dumnezeu cu şase copii deosebiţi. Dintre ei, cel mai mare a fost Ioan, o prezenţă luminoasă, care radia bucurie curată celor din jur. Dumnezeu i-a rânduit în viaţă o cale luminoasă şi lungă, comparabilă cu inima şi numele său. A absolvit şcoala primară în Fălticeni, apoi Seminarul „Veniamin Costachi“ din Iaşi şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuţi, susţinând lucrarea de licenţă în 1946, sub îndrumarea vrednicului de pomenire patriarh Iustin Moisescu, pe atunci profesor în cadrul facultăţii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a urmat Şcoala de Ofiţeri de la Arad şi a luat parte activă pe front, unde a avut parte de încercări deosebit de grele. După război, a predat ca profesor de limba română la Colegiul „Nicu Gane“ din Fălticeni, acolo unde a citit în manuscris poeziile elevului său Nicolae Labiş, pe care l-a îndrumat şi preţuit. În anul 1947 s-a căsătorit cu învăţătoarea Maria Vizitiu din Fălticeni, care i-a dăruit doi copii deosebiţi, Dan şi Magda. Ca profesor de limba română, nu şi-a îngropat „talantul“ de teolog, ci l-a îngrijit cu multă dragoste, punând toată trăirea şi priceperea sa în slujba lui Dumnezeu, a aproapelui şi a Bisericii. Din acest nobil motiv, i s-a înscenat un proces şi, sub o acuzaţie nedreaptă, a fost condamnat la canalul de exterminare a intelectualităţii româneşti din Cernavodă, între anii de tristă amintire 1952-1953. Întors acasă, a fost hirotonit preot slujitor pe seama parohiei Dumbrăviţa, de unde s-a transferat, în anul 1963, în parohia Preuteşti, Protopopiatul Fălticeni, devenită locul său de suflet.
A treia zi a lunii decembrie a însemnat pentru ţinutul Fălticenilor ziua în care dragostea sinceră şi recunoştinţa profundă au răsunat armonios în cea mai frumoasă cunună de rugăciune a sufletului omenesc dăruită preotului Ioan Lungu, aflat pe drumul neînserat al veşniciei şi presărat cu flori de înmormântare. Un asemenea eveniment de trăire creştinească va rămâne aşternut în sufletele noastre ca o amintire frumoasă despre cel care a fost preotul, rugătorul şi duhovnicul neîntrecut Ioan Lungu. La acest ceas de întristare a miilor de oameni care l-au iubit şi preţuit, mângâierea a venit din partea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care, înconjurat de un sobor de preoţi, a înălţat lui Dumnezeu rugăciuni de pomenire, evocând apoi viaţa părintelui Ioan. Din rândul celor dăruiţi de Dumnezeu cu haruri deosebite, numele preotului Ioan Lungu s-a înscris cu litere de aur în inimile credincioşilor din satul Preuteşti. Subţirel şi potrivit la stat, cu faţa veselă, brăzdată de mulţimea celor aproape 92 de ani, cu părul nins şi ochii de un viu şi profund albastru, privea bucuros şi primitor pe toţi cei care îi păşeau pragul având o disponibilitate şi o dragoste imensă de a ajuta. Vocaţia sa preoţească îşi are rădăcinile în anii copilăriei în casa părintească de la Ţarna Mare, judeţul Satu Mare, unde a văzut lumina zilei la 9 februarie 1922, în gospodăria a doi buni creştini, Grigorie şi Natalia, dăruiţi de Dumnezeu cu şase copii deosebiţi. Dintre ei, cel mai mare a fost Ioan, o prezenţă luminoasă, care radia bucurie curată celor din jur. Dumnezeu i-a rânduit în viaţă o cale luminoasă şi lungă, comparabilă cu inima şi numele său. A absolvit şcoala primară în Fălticeni, apoi Seminarul „Veniamin Costachi“ din Iaşi şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuţi, susţinând lucrarea de licenţă în 1946, sub îndrumarea vrednicului de pomenire patriarh Iustin Moisescu, pe atunci profesor în cadrul facultăţii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a urmat Şcoala de Ofiţeri de la Arad şi a luat parte activă pe front, unde a avut parte de încercări deosebit de grele. După război, a predat ca profesor de limba română la Colegiul „Nicu Gane“ din Fălticeni, acolo unde a citit în manuscris poeziile elevului său Nicolae Labiş, pe care l-a îndrumat şi preţuit. În anul 1947 s-a căsătorit cu învăţătoarea Maria Vizitiu din Fălticeni, care i-a dăruit doi copii deosebiţi, Dan şi Magda. Ca profesor de limba română, nu şi-a îngropat „talantul“ de teolog, ci l-a îngrijit cu multă dragoste, punând toată trăirea şi priceperea sa în slujba lui Dumnezeu, a aproapelui şi a Bisericii. Din acest nobil motiv, i s-a înscenat un proces şi, sub o acuzaţie nedreaptă, a fost condamnat la canalul de exterminare a intelectualităţii româneşti din Cernavodă, între anii de tristă amintire 1952-1953. Întors acasă, a fost hirotonit preot slujitor pe seama parohiei Dumbrăviţa, de unde s-a transferat, în anul 1963, în parohia Preuteşti, Protopopiatul Fălticeni, devenită locul său de suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu