vineri, 6 decembrie 2013
„Aspiraţiile tinerilor prin prisma gândirii creştine“
Sala de conferinţe a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din
Iaşi a găzduit miercuri, 4 decembrie 2013, întâlnirea cu tema
„Aspiraţiile tinerilor prin prisma gândirii creştine“, în cadrul
Simpozionului „Hristos - Calea, Adevărul şi Viaţa“, ediţia a XVII-a.
Manifestarea a debutat cu citirea Acatistului Mântuitorului nostru Iisus
Hristos şi a continuat cu dezbaterea propriu-zisă. Invitaţii părintelui
paroh Mircea Stoleriu, moderatorul întâlnirii, au fost pr. lect. dr.
Adrian Dinu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“
din Iaşi, pr. Vasile Manole de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ -
Curelari din Iaşi şi pr. Ioan Larie, slujitor la Biserica „Adormirea
Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi. Părintele paroh Mircea Stoleriu a
amintit tinerilor prezenţi că idealurile adolescenţilor dinainte de 1989
erau „mai înalte“, ei dorind „să se împlinească în frumuseţe“.
Părintele Vasile Manole a adresat un cuvânt în care a vorbit despre cum
pot tinerii să învingă chemarea lumii, în timp ce pr. lect. dr. Adrian
Dinu a menţionat că aspiraţiile tinerilor şi ale oamenilor, în general,
se sprijină cu aspiraţia către viaţa veşnică. În acelaşi timp, pr. Ioan
Larie a citit câteva pasaje din Vechiul Testament care fac referire la
educarea copiilor. Tinerii au fost împărţiţi pe două grupe de discuţii,
apoi au expus concluziile lor referitoare la subiectele abordate pe
marginea temei alese. În cadrul dezbaterii, a fost vizionată o proiecţie
de la manifestările celei de-a XVII-a ediţii a simpozionului. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu