luni, 16 decembrie 2013
Delegaţie ASTRA în pelerinaj la Cernăuţi
Despărţământul ASTRA „Mihail Kogălniceanu“ din Iaşi a organizat, în
perioada 11-12 decembrie 2013, un pelerinaj la Cernăuţi şi Herţa din
Bucovina de Nord. Din delegaţie au făcut parte membri din conducerea
Despărţământului ASTRA din Iaşi, preoţi din Iaşi şi enoriaşi din parohia
„Sfinţii Voievozi“ Săvineşti din Protopopiatul Roznov. Programul a
cuprins vizitarea oraşului Cernăuţi şi a obiectivelor culturale
reprezentative din zonă. Din partea parohiei „Sfinţii Voievozi“ din
Săvineşti a fost delegat Ionuţ Măriuţa, directorul Centrului de Servicii
Sociale „Samariteanul Milostiv“ Săvineşti. Printre obiectivele vizitate
pot fi menţionate Mormântul lui Aron Pumnul, Teatrul din Cernăuţi s.a.
În ziua de 12 decembrie 2013 membrii delegaţiei au participat la Sfânta
Liturghie din Biserica „Sfântul Spiridon“ din Herţa. Slujba a fost
săvârşită de Preasfinţitul Longhin, Episcop de Bănceni - Ucraina,
înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej,
Preasfinţia Sa a sfinţit un clopot donat de Despărţământul ASTRA din
Iaşi. Programul pelerinajului s-a încheiat cu vizitarea Mănăstirii
Bănceni. „În cele două zile ale pelerinajului am avut prilejul de a păşi
în ţinutul românesc din Bucovina de Nord care a aparţinut Patriei Mamă.
Am întâlnit mulţi vorbitori de limba română care şi-au exprimat dorul
de patrie şi care încearcă zi de zi să menţină românismul pe aceste
meleaguri“, a declarat Ionuţ Măriuţa, la întoarcerea din acest
pelerinaj.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu