Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ - Mărăţei 1 din Piatra Neamţ îşi serbează astăzi, 7 ianuarie 2017, hramul.
Aseară, de la ora
17:00, s-a slujit Vecernia unită cu Litia, iar astăzi se oficiază
Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi.
„La slujba Vecerniei aşteptăm 40 de preoţi din oraşul Piatra Neamţ, din
împrejurimi şi de la distanţe mai mari. La final, va avea loc o agapă
frăţească pentru toţi oaspeţii, în cadrul căreia se va discuta despre
proiectele pe care părinţii parohi intenţionează să le întreprindă în
anul 2017“, a spus părintele paroh Vasile Păvăleanu, care a menţionat că
anul acesta se împlinesc 130 de ani de la sfinţirea Bisericii „Sfântul
Ioan Botezătorul“ - Mărăţei şi 90 de ani de la resfinţirea edificiului.
„Cu prilejul hramului, se împlineşte un deceniu de la apariţia foii
parohiale «Bobul de credinţă». Sfânta Liturghie din ziua hramului va fi
urmată de Parastasul pentru ctitori şi de agapa frăţească atât pentru
invitaţi, cât şi pentru persoanele nevoiaşe ale parohiei. În aceeaşi zi,
corul parohiei noastre va merge la Spitalul Judeţean de Urgenţe din
Piatra Neamţ. Bolnavii vor primi pachete cu alimente, o iconiţă cu
Sfântul Ioan Botezătorul şi vor asista la un repertoriu de cântări
religioase“, a completat părintele paroh Vasile Păvăleanu.
sâmbătă, 7 ianuarie 2017
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu