luni, 16 ianuarie 2017
Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja, susţinătoare a culturii, tradiţiei şi spiritualităţii româneşti
Cu binecuvântarea
Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi
Bacăului, Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“- Hârja se va
implica, pe parcursul anului 2017, în mai multe proiecte culturale
naţionale şi internaţionale. Cele mai importante evenimente culturale
naţionale şi internaţionale cu impact asupra tradiţiei, artei şi
spiritualităţii româneşti vor fi marcate la Hârja prin implicarea
partenerilor şi a tuturor actorilor sociali şi culturali ai comunităţii.
„Dorim ca asociaţia de la Hârja să devină a doua casă pentru toate
familiile ce doresc să îşi implice copiii la centrele de zi, în centrele
de creaţie, artă şi spiritualitate şi la Centrul de excelenţă în
dezvoltarea resurselor intelectuale şi culturale ale tinerilor. Aici
tinerii pot să îşi pună în valoare darurile sădite de Creator, precum:
pictura, sculptura, grafica şi scrisul caligrafic, muzica intrumentală,
muzica psaltică, actoria, retorica, limbile moderne, sportul, poezia şi
proza şi, nu în ultimul rând, arta de a-L trăi şi simţi pe Dumnezeu. De
toate aceste activităţi se ocupă o echipă de peste 20 de oameni tineri,
profesionişti, ambiţioşi, talentaţi şi mai ales credincioşi. La
începutul fiecărei luni vom informa publicul larg despre activitatea
culturală din luna respectivă. Vă aşteptăm cu bucurie să vă alăturaţi
familiei noastre“, s-a exprimat pr. Ilarion Mâţă, preşedintele
Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu