luni, 9 ianuarie 2017

Botezul Domnului la catedrala din Roman

La Catedrala Arhiepiscopală din Roman s-au oficiat vineri, 6 ianuarie 2017, Sfânta Liturghie şi Sfinţirea cea mare a apei de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. După Sfânta Liturghie, Părintele Arhiepiscop Ioachim, clericii şi credincioşii prezenţi s-au deplasat în procesiune, în sunetul clopotelor catedralei şi al cântărilor sfinte, cu prapuri şi cu icoana praznicului Botezului Domnului, spre scena pregătită special pentru Sfinţirea cea mare a apei. „În cuvântul de învăţătură Înaltpreasfinţia Sa a vorbit celor câtorva sute de credincioşi despre semnificaţia Botezului Mântuitorului la râul Iordan, a transfigurării naturii înconjurătoare prin sfinţirea tuturor apelor, îndemnând totodată pe creştini la pocăinţă şi la iertarea aproapelui“, a relatat pr. Daniel Marari, inspector eparhial pentru catehizare al Eparhiei Romanului şi Bacăului. 

Niciun comentariu: