luni, 9 ianuarie 2017

Hram la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ - Canta

Paraclisul Parohiei cu hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ şi „Sfântul Ioan Botezătorul“ - Canta din Iaşi a fost neîncăpător de numărul mare de enoriaşi care au participat sâmbătă, 7 ianuarie 2017, la Sfânta Liturghie. Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul constituie prilej de bucurie, întrucât Înaintemergătorul Domnului este unul dintre ocrotitorii parohiei, înfiinţată în anul 2009, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Părintele Mihai Coman, slujitor în cadrul Parohiei „Sfinţii Arhangheli“ - Canta, a mulţumit la finalul slujbei tuturor celor care au sprijinit prin donaţiile lor construcţia bisericii parohiale, menţionând că lucrările s-au întreprins doar prin jertfa oferită de enoriaşi. În acelaşi timp, părintele Mihai Coman a avut un gând de recunoştinţă faţă de părintele paroh Ioan Damian, care a coordonat lucrările de zidire ale locaşului de închinăciune, şi l-a felicitat cu prilejul zilei onomastice.

Niciun comentariu: