Peste 2.000 de oameni au participat duminică, 20 martie 2016, la
procesiunea din Duminica Ortodoxiei, organizată în municipiul Roman.
Alături de sute de preoţi şi credincioşi, sosiţi din toată Eparhia
Romanului şi Bacăului, la acest eveniment au luat parte numeroşi elevi
de la şcoli şi licee din Roman, Bacău, Sascut, Moineşti, Buhuşi şi
Oneşti.
Îndemnul făcut de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul
Romanului şi Bacăului, şi-a găsit ecou în sufletele a peste 2.000 de
creştini şi în Duminica Ortodoxiei din anul 2016. „Ieşiţi astăzi din
casă, veniţi, iubiţi creştini/ Purtând în mâini icoane, în minte
rugăciunea,/ În inimi având pacea. Cu toată-nţelepciunea/ Să mulţumim
Treimei că ne-am născut români", au fost câteva din versurile imnului
Ortodoxiei româneşti alcătuit de ierarhul Romanului şi Bacăului, ce au
răsunat pe buzele celor care au ales să-şi petreacă după-amiaza primei
duminici din Postul Mare alături de Biserică. Ca şi în anii anteriori,
în cadrul procesiunii din această zi au fost aduse spre închinare
icoanele făcătoare de minuni din bisericile şi mănăstirile aflate în
cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, dar şi un număr
impresionant de icoane pe care cei prezenţi, tineri şi vârstnici, au
dorit să le arate în public, în semn de mărturisire a credinţei şi a
dragostei faţă de cinstirea Mântuitorului Hristos, a Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu şi a sfinţilor. Sărbătoarea a fost prefaţată de o
slujbă de mulţumire oficiată în Piaţa Roman Muşat din municipiul Roman.
Alături de Înaltpreasfinţia Sa, preoţi, credincioşi şi reprezentanţi ai
autorităţilor locale, cu toţii prezenţi în inima urbei muşatine, s-au
rugat laolaltă, aducând mulţumire Preasfintei Treimi în această zi cu o
semnificaţie aparte pentru Ortodoxia universală. După Te Deum, ierarhul a
rostit rugăciunile de sfinţire a icoanele, pe care sutele de creştini
le-au purtat în suflete şi în mâini în aceste momente, stropindu-le cu
apă sfinţită.
„Ortodoxia s-a împletit cu ortopraxia"
Sărbătoarea a continuat cu prezentarea şi jurizarea icoanelor
realizate de elevii romaşcani, participanţi la concursul „Iisus Hristos,
Modelul suprem pentru tinerii şcolari", de către o echipă alcătuită din
reprezentanţi ai Bisericii şi ai artelor plastice. Frumuseţea şi
expresivitatea imaginilor sacre, aşa cum sunt înţelese de către copii,
au transformat spaţiul public romaşcan într-o veritabilă agoră creştină,
în care iubirea sfinţilor s-a transpus în chipurile icoanelor pictate
magistral. „Aici, Ortodoxia s-a împletit cu ortopraxia", a declarat
ierarhul, care, binecuvântându-i pe copii, a amintit faptul că „credinţa
şi cuminţenia poporului român izvorăsc din credinţa în Hristos". În
sunet de toacă şi în dangăt de clopote, mulţimea s-a îndreptat în
procesiune spre Catedrala arhiepiscopală din Roman, a cărei curte, după
câteva zeci de minute, avea să se dovedească a fi neîncăpătoare. Dincolo
de dimensiunea sacră a evenimentului, prin prezenţa la procesiunea din
Duminica Ortodoxiei, cele câteva sute de tineri şi-au manifestat
apartenenţa la învăţătura şi tradiţiile creştineşti româneşti şi
universale, prin răbdarea şi bună cuviinţa de a cânta, de a se ruga şi
de a se bucura alături de Biserică pe parcursul a peste două ore. La
momentul înserării, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim avea să-i
premieze pe cei mai talentaţi iconari din această ediţie a concursului,
respectiv pe elevii de la Colegiul Tehnic „Miron Costin", de la Şcoala
„Mihai Eminescu" din Roman şi de la Colegiul Naţional „Roman Vodă",
oferind diplome de participare tuturor celor care s-au implicat în
organizarea acestui moment.
marți, 22 martie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu