joi, 3 martie 2016
Apreciere pentru membrii Centrului eparhial Roman
În sala de şedinţe a Centrului eparhial Roman, a avut loc marţi, 1
martie 2016, şedinţa de lucru a Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei
Romanului şi Bacăului, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte
Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Cu acest prilej, ierarhul a
ţinut să aprecieze activitatea desfăşurată în anul 2015 de membrii
aparatului administrativ, subliniind importanţa slujirii în Biserică şi a
promovării valorilor cultural-spirituale specifice credinţei noastre
strămoşeşti. „Înaltpreasfinţia Sa a reiterat importanţa rolului pe care
clerul o are în viaţa comunităţilor în care a fost învestit, prin
lucrarea Duhului Sfânt, astfel încât să activeze, prin derularea
proiectelor social-filantropice şi pastoral-misionare. De asemenea,
Înaltpreasfinţitul Ioachim a reînvestit în funcţie preoţii consilieri şi
inspectori ai Centrului Eparhial, precum şi pe părinţii protoierei.
Întâlnirea a continuat cu prezentarea câtorva proiecte de anvergură pe
care Eparhia Romanului şi Bacăului, prin Sectorul social-filantropic, le
va derula în acest an“, a relatat părintele Constantin Gherasim,
inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei
Romanului şi Bacăului.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu