vineri, 18 martie 2016
Întrunirea preoţilor din Protopopiatul 2 Iaşi
La sediul Protopopiatului 2
Iaşi s-a desfăşurat miercuri, 16 martie 2016, consfătuirea lunară cu
preoţii, în cadrul căreia s-a prezentat referatul cu tema ,,Sfântul
Ierarh Antim Ivireanul - ctitor de limbă şi cultură românească“. A fost
evidenţiată contribuţia marelui ierarh, în păstorirea sa de mai bine de
jumătate de secol, la ceea ce a însemnat introducerea limbii române în
cult şi grija faţă de viaţa duhovnicească prin scrierile pe care le-a
lăsat. „Discuţiile prilejuite de susţinerea referatului au marcat pe de o
parte amprenta istorică a ierarhului despre care se face vorbire, dar
şi revenirea în contemporaneitate la problemele care frământă Biserica
şi societatea în zilele noastre, căutând răspunsuri în Sfânta Scriptură,
în parcursul istoric, dar şi în experienţa preoţilor slujitori ai
sfintelor altare“, a menţionat părintele Daniel Porfir, protopop al
Protopopiatului 2 Iaşi. În cadrul şedinţei, s-a discutat despre „Marşul
pentru viaţă 2016“, care va avea loc la Iaşi pe 26 martie 2016.
„Întrucât ne aflăm în perioada Postului Mare, s-a insistat pe o
intensificare a slujirii liturgice în acord cu rânduielile bisericeşti,
venind în întâmpinarea tuturor credincioşilor, în conformitate cu
îndemnul Sfântului Apostol Pavel de a lucra «cu timp şi fără timp»
pentru a lor mântuire“, a adăugat părintele protopop Daniel Porfir. La
final, s-au prezentat temeiurile Centrului eparhial spre conformare
tuturor preoţilor din protopopiat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu