În Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" - Canta a avut loc
joi, 3 martie 2016, întrunirea Cercului pastoral-misionar numărul 3 -
„Sfântul Ierarh Nectarie" al Protopopiatului 1 Iaşi.
Cu acest
prilej, un sobor de preoţi a oficiat Taina Sfântului Maslu, în prezenţa
unui număr mare de credincioşi, în paraclisul parohiei. Din soborul
slujitorilor au mai făcut parte pr. Toma Gradinaciuc, protopop al
Protopopiatului 1 Iaşi, pr. Petrică Lehaci, preşedintele cercului
pastoral, şi preoţii din parohiile cercului. La finalul slujbei, tânărul
Pavel Burţilă, masterand al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru
Stăniloae" din Iaşi, a prezentat referatul cu tema „Provocări actuale în
activitatea pastoral-misionară a parohiei urbane". „Postmodernismul îşi
pune amprenta asupra societăţii, nu doar în plan social, politic,
economic s.a. Se poate observa o puternică influenţă a acestuia în plan
religios, manifestându-se prin diminuarea interesului omului faţă de
valorile sacre. Am constatat că, în privinţa individualismului
posmodernist, se impune afirmarea identităţii ortodoxe în vederea
susţinerii sistemului religios. Aşadar se doreşte impunerea stării de
comuniune, ca o replică faţă de individualism, Biserica fiind percepută
drept o mare familie creştină. Provocările religioase se concretizează
aşadar în lupta dintre tehnică şi cultură, dintre politic şi moral,
dintre trup şi suflet. Biserica luptă la rândul ei împotriva acestei
stări tensionate, încercând armonizarea valorilor spirituale cu cele
materiale, fapt care ar trebui să creeze o armonie spirituală omului", a
rezumat tânărul teolog Pavel Burţilă. Părintele paroh Ioan Damian a
mulţumit preoţilor şi credincioşilor pentru că au fost prezenţi la
slujbă. La final, slujitorii sfintelor altare au vizitat şantierul
Bisericii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" - Canta, aflată în
construcţie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu