În perioada 24-29 februarie 2016, Corul „Aletheia“ al Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Bărboi din Iaşi a participat la Festivalul internaţional de muzică bisericească ortodoxă de la Grodno - Belarus, ediţia a XV-a. Festivalul-concurs de muzică religioasă corală ortodoxă este organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă de Grodno. Corul „Aletheia“ a participat pentru prima dată la un concurs internaţional, fiind primit cu multă căldură de organizatori. Membrii grupului coral ieşean a concurat cu Franţa, Belarus, Republica Moldova, Uzbekistan, Serbia şi Rusia. „Marele Premiu a fost obţinut de ţara noastră, astfel că suntem bucuroşi şi onoraţi pentru că efortul nostru s-a concretizat într-un rezultat atât de frumos. Mulţumim părintelui lector universitar doctor Alexăndrel Barnea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă «Dumitru Stăniloae» din Iaşi pentru că ne-a invitat la acest concurs. Regulamentul competiţiei menţionează că formaţiile participante trebuie să fie invitate. Întrucât părintele Alexăndrel Barnea a făcut parte din juriu, s-a gândit la corul nostru“, a amintit lect. univ. dr. Dorina Iuşcă, dirijoarea corului.
marți, 1 martie 2016
Marele Premiu pentru Corul „Aletheia“, la Grodno
Corul
„Aletheia“ al Bisericii Bărboi din Iaşi a obţinut Marele Premiu la
Festivalul internaţional de muzică bisericească ortodoxă de la Grodno -
Belarus. Repertoriul formaţiei corale a cuprins atât piese ortodoxe
româneşti, cât şi partituri în limba rusă. Lectorul universitar doctor
Dorina Iuşcă, dirijoarea corului, a menţionat că membrii juriului şi
credincioşii din biserică „au fost foarte sensibili la cântarea
expresivă“.
În perioada 24-29 februarie 2016, Corul „Aletheia“ al Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Bărboi din Iaşi a participat la Festivalul internaţional de muzică bisericească ortodoxă de la Grodno - Belarus, ediţia a XV-a. Festivalul-concurs de muzică religioasă corală ortodoxă este organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă de Grodno. Corul „Aletheia“ a participat pentru prima dată la un concurs internaţional, fiind primit cu multă căldură de organizatori. Membrii grupului coral ieşean a concurat cu Franţa, Belarus, Republica Moldova, Uzbekistan, Serbia şi Rusia. „Marele Premiu a fost obţinut de ţara noastră, astfel că suntem bucuroşi şi onoraţi pentru că efortul nostru s-a concretizat într-un rezultat atât de frumos. Mulţumim părintelui lector universitar doctor Alexăndrel Barnea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă «Dumitru Stăniloae» din Iaşi pentru că ne-a invitat la acest concurs. Regulamentul competiţiei menţionează că formaţiile participante trebuie să fie invitate. Întrucât părintele Alexăndrel Barnea a făcut parte din juriu, s-a gândit la corul nostru“, a amintit lect. univ. dr. Dorina Iuşcă, dirijoarea corului.
În perioada 24-29 februarie 2016, Corul „Aletheia“ al Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Bărboi din Iaşi a participat la Festivalul internaţional de muzică bisericească ortodoxă de la Grodno - Belarus, ediţia a XV-a. Festivalul-concurs de muzică religioasă corală ortodoxă este organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă de Grodno. Corul „Aletheia“ a participat pentru prima dată la un concurs internaţional, fiind primit cu multă căldură de organizatori. Membrii grupului coral ieşean a concurat cu Franţa, Belarus, Republica Moldova, Uzbekistan, Serbia şi Rusia. „Marele Premiu a fost obţinut de ţara noastră, astfel că suntem bucuroşi şi onoraţi pentru că efortul nostru s-a concretizat într-un rezultat atât de frumos. Mulţumim părintelui lector universitar doctor Alexăndrel Barnea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă «Dumitru Stăniloae» din Iaşi pentru că ne-a invitat la acest concurs. Regulamentul competiţiei menţionează că formaţiile participante trebuie să fie invitate. Întrucât părintele Alexăndrel Barnea a făcut parte din juriu, s-a gândit la corul nostru“, a amintit lect. univ. dr. Dorina Iuşcă, dirijoarea corului.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu