miercuri, 5 august 2015
Un nou proiect al asociaţiei de la Hârja
La Bacău va avea loc
astăzi, 5 august 2015, conferinţa de lansare a Proiectului POSDRU
POSDRU/189/2.1/G/156336, intitulat „Sprijinirea studenţilor în tranziţia
spre viaţa activă prin stagii de practică specializate, orientare în
carieră şi consiliere profesională - Sprijin pentru viitor!“, al
Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja. La acest eveniment
vor participa membrii echipei de implementare din cadrul Asociaţiei
„Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja, solicitant al acestei
finanţări, şi alţi invitaţi parteneri ai instituţiilor de învăţământ
superior de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi şi de la
Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău. De asemenea, vor fi
invitaţi reprezentanţi ai instituţiilor educaţionale şi sociale centrale
şi locale, studenţi şi alţi colaboratori din mediul public şi privat.
Vor fi evidenţiate obiectivele, activităţile şi indicatorii acestui
proiect, grupul ţintă şi rezultatele pe termen lung ale acestui demers.
Cei 180 de studenţi vor realiza împreună cu cadrele universitare şi
tutorii de practică ai asociaţiei din domeniile: asistenţă socială,
psihologie, kinetoterapie, educaţie şi stagii de practică integrate, în
echipe pluridisciplinare. Acestea se vor desfăşura în cadrul celor două
centre rezidenţiale pentru vârstnici, în cabinetele de recuperare şi
reabilitare neuro-motorie, în cadrul serviciului de îngrijire la
domiciliu şi în centrul de zi pentru copii ce aparţin asociaţiei de la
Hârja.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu