Biserica „Sfântul
Ierarh Spiridon“ din Comăneşti a fost adusă în atenţia auditoriului din
toată ţara, în cadrul Simpozionului Naţional „Dimitrie Ghika -
Comăneşti“ - In Memoriam, ajuns la ediţia a V-a.
Prezentarea locaşului
de închinăciune a fost făcută de preotul paroh Alexandru Maxim, care a
expus lucrarea „Parohia ortodoxă «Sfântul Spiridon» din Comăneşti în
documente de arhivă“, autor: prof. Elena Mihaela Prisacariu, de la
Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika“ din Comăneşti. Aceasta deoarece în
acest an se împlinesc 200 de ani de atestare documentară a locaşului de
închinăciune ocrotit de Sfântul Ierarh Spiridon. „În cadrul
simpozionului, am amintit că, în contextul împlinirii a două secole de
existenţă a bisericii noastre, s-a editat un volum dedicat acesteia.
Cartea cuprinde trei capitole, având o anexă cu fotografii ce surprind
bisericile din zona noastră. Primele două capitole surprind viaţa
religioasă din Comăneşti şi istoria bisericilor, care pot determina o
mai bună cunoaştere a istoriei locale, în strânsă legătură cu istoria
naţională“, a menţionat pr. Alexandru Maxim. Temele abordate anul acesta
în cadrul simpozionului au fost „Călător român pe meleaguri srăine“ şi
„Europa de ieri şi de azi, văzută prin ochii tinerilor“.
marți, 11 august 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu