Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Buhuşi va găzdui 31 august - 5 septembrie 2015, Săptămâna duhovnicească, sub genericul "Privegheaţi şi vă rugaţi". Evenimentele sunt organizate de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi de Protopopiatul Buhuşi, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim.
În contextul Anului omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, credincioșii buhușeni sunt așteptați la un program duhovnicesc de rugăciune și priveghere. Evenimentele vor debuta azi, 31 august 2015, când va fi organizat un pelerinaj către Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Acesta va începe la ora 15:00, şi va porni din faţa Catedralei "Sfântul Nicolae" din Buhuşi. De la Roman, preoţii şi credincioşii din Buhuşi vor însoţi racla cu moaştele mai multor sfinţi, ce va fi adusă la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae". "Promotorul săptămânii duhovniceşti este IPS Părinte Ioachiim. Vom avea un program mănăstiresc timp de şase zile. Ideea organizării unui program duhovnicesc a fost foarte bine primită de credincioşii parohiei noastre. Oamenii ştiu de slujbele care se oficiază la sfintele mănăstiri, însă acum le vom oferi posibilitatea de a participa la un program liturgic complet. De aceea, venim în întâmpinarea şi interesul lor, astfel că vor putea participa la acest program liturgic în fiecare zi, de la ora 7:00, la ora 23:00", a amintit pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi.
Conferinţă dedicată vieţii de parohie şi de mănăstire
Pe parcursul întregii săptămâni, programul liturgic va respecta tipicul din mănăstiri. Dimineaţa se va sluji Utrenia, Ceasul I, Ceasul III, Ceasul VI și Sfânta Liturghie, iar seara, de la orele 17:00, credincioşii sunt aşteptaţi la Ceasul IX, Vecernia și Pavecernița. De la orele 22:00, se va oficia Slujba Miezonopticii, oamenii având posibilitatea ssă citească din Psaltire pe parcursul întregii zile. Marţi, 1 septembrie 2015, programul liturguc va cuprinde săvârşirea Te Deumului şi Aghesmei mici prilejuite de începutul Anului bisericesc. Joi, 3 septembrie 2015, în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Buhuși, va avea loc la ora 18:00, conferința „Parohia și Mănăstirea – locuri ale definirii identității spirituale a credinciosului în Biserica lui Hristos”. "Vor fi prezenţi credincioşii din Buhuşi şi din împrejurimile oraşului, dar şi preoţii protoieriei noastre. Aşteptăm cu bucurie ca la acest eveniment să ni se alăture părinţii de la Mănăstirea Runc şi maicile de la Mănăstirea Ciolpani", s-a exprimat părintele protopop Vasile Cozma.
"Suntem bucuroşi pentru că găzduim acest eveniment"
Vineri, 4 septembrie 2015, de la ora 18:00, IPS Părinte Ioachim, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia Taina Sfântului Maslu, răspunsurile la strană urmând a fi oferite de corul maicilor de la Ciolpani. "Este pentru prima dată când în Protopopiatul Buhuşi se oficiază Taina Sfântului Maslu de către un ierarh. Credincioşii s-au arătat dornici de a participa la această sfântă slujbă", a explicat protopopul de Buhuşi. Săptămâna duhovnicească se va încheia sâmbătă, 5 septembrie 2015, când se va organiza un pelerinaj cu sfintele moaşte de la Biserica "Sfântul Nicolae" la Mănăstirea Ciolpani. "În oraşul Buhuşi, a devenit tradiţie ca la începutul lunii septembrie să se organizeze o procesiune. Astfel, am dorit să marcăm anul omagial rânduit de Sfântul Sinod al Bisericii noastre. Anul acesta, ierarhul nostru a gândit o împreună-slujire a parohiilor şi mănăstirilor. Vieţuitorii din mănăstirile Runc şi Ciolpani ne vor împărtăşi şi nouă, mirenilor din experienţa lor şi din ritualul liturgic. Îi aşteptăm la evenimentele duhovniceşti de la Biserica «Sfântul Nicolae» din Buhuşi pe toţi credincioşii din oraşul nostru, dar şi din localităţile învecinate. Suntem deosebit de bucuroşi pentru că găzduim acest eveniment. Pentru desfăşurarea acestor evenimente a fost aleasă biserica noastră, pentru că este cel mai reprezentativ locaş de închinăciune al oraşului. În curând, vom aniversa un an de când Sfântul Altar a fost resfinţit de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim", a menţionat pr. protopop Vasile Cozma.
luni, 31 august 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu