Preasfinţitul Părinte
Corneliu a târnosit duminică, 16 august 2015, Biserica „Sfântul Mare
Mucenic Gheorghe“ din Huşi. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui
număr mare de credincioşi din judeţul Vaslui şi din alte părţi ale
Moldovei.
Ziua de 16 august 2015
s-a înscris în istoria Bisericii cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic
Gheorghe“ şi „Sfântul Sfinţit Haralambie“ din Huşi. Aceasta deoarece, în
această zi, în care Biserica Ortodoxă a sărbătorit Sfânta Mahramă a
Domnului şi pe Sfinţii Martiri Brâncoveni, locaşul de închinăciune a
fost resfinţit de Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor.
Ierarhul locului a fost întâmpinat cu pâine şi sare de tinerii îmbrăcaţi
în straie populare, aşa cum se cuvine pentru un astfel de moment de
sărbătoare. Alături au stat slujitorii sfintelor altare, care au răspuns
invitaţiei părintelui paroh Ioan Radu de a participa la acest
eveniment. Slujba Sfinţirii a început la exteriorul sfântului locaş şi a
continuat la interior, aşa cum este rânduiala. În continuare, a fost
săvârşită Sfânta Liturghie de către Episcopul Huşilor, alături de
soborul preoţilor, răspunsurile liturgiuce fiind oferite de un grup de
tineri de la Filarmonica de Stat Moldova Iaşi. „Duminică, 16 august
2015, a avut loc resfinţirea celei mai mari şi mai frumoase biserici din
«oraşul dintre vii». PS Corneliu a fost întâmpinat de preotul paroh
Ioan Radu şi de 30 de preoţi din oraşul Huşi şi din împrejurimi. Slujba
de resfinţire a fost urmată de Sfânta Liturghie, oficiată pe o scenă
amenajată în curtea bisericii. Solemnitatea deosebită a slujbei a fost
apreciată de prezenţa unei mulţimi de credincioşi, care a umplut curtea
bisericii. După citirea Sfintei Evanghelii, PS Corneliu a ţinut un
cuvânt de învăţătură în care a explicat textul Evangheliei, vorbind şi
îndemnând pe cei prezenţi la iertare. La final, preotul paroh Ioan Radu a
mulţumit Preasfinţitului Corneliu pentru că a oficiat slujba de
sfinţire, dar şi celor care au contribuit timp de 20 de ani la lucrările
de reparare şi înfrumuseţare a bisericii. Episcopul Huşilor a acordat
apoi diplome de ctitor şi diplome de vrednicie unui număr de 60 de
persoane“, a relatat părintele Marius-Cătălin Antohi, protopop al
Protopopiatului Huşi. În ziua sfinţirii, credincioşii au avut
posibilitatea să intre în Sfântul Altar pentru a se închina Sfintei
Mese, care reprezintă Mormântul Mântuitorului Hristos.
marți, 18 august 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu