sâmbătă, 22 august 2015
Fotograful Mihai Potârniche expune la Iaşi
Timp de două săptămâni,
fotograful basarabean Mihai Potârniche va expune în Galeria de artă
„Labirint“ şi în Galeria de artă „La Gard“ din Parcul Copou două
expoziţii de fotografie intitulate „Amintiri. Portrete. Ritmuri“.
Vernisajul celor două expoziţii va avea loc marţi, 25 august 2015, în
Sala „Diotima“ a Casei de Cultură „Mihai Ursachi“ din Iaşi, în prezenţa
autorului. Evenimentul este organizat de Casa de Cultură „Mihai Ursachi“
şi de Clubul Fotografilor Iaşi. Cu acest prilej, autorul basarabean va
lansa în Iaşi două albume recente: Mihai Potârniche: „Acasă. Revenire“
(Editura Princeps, Chişinău, 2011) şi Mihai Potârniche: „Antologia
fotografiei basarabene“ (Editura Princeps, Chişinău, 2014). Epoziţiile
pot fi vizitate în perioada 24 august 2015 - 12 septembrie 2015. Mihai
Potârniche este maestru în artă şi artist fotograf din Republica
Moldova. S-a născut pe 4 ianuarie 1951 la Păhărniceni, Raionul Orhei,
Republica Moldova. În prezent este director al Departamentului
Fotomoldpres TV al Agenţiei Informaţionale de Stat MOLDPRES din
Chişinău.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu