joi, 23 octombrie 2014
Slujbă misionară la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Piatra Neamţ
În Parohia „Sfântul Gheorghe“ din Piatra Neamţ a avut loc luni, 20
octombrie 2014, întrunirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar
numărul 1 „Sfântul Voievod Neagoe Basarab“ din Piatra Neamţ. Cu acest
prilej, a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu, din sobor făcând parte
şi pr. Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ. După
cum ne-a relatat pr. Ciprian Timofte, secretar al Protopopiatului Piatra
Neamţ, la acest moment de rugăciune au participat numeroşi credincioşi.
„A fost o atmosferă profund duhovnicească şi de rugăciune, încheiată
foarte frumos prin intervenţia părintelui protopop Valentin Tofan, care a
vorbit auditoriului despre importanţa şi valoarea rugăciunii în viaţa
creştinilor, precum şi despre Sfânta Taină a Spovedaniei şi a Sfintei
Împărtăşanii, adresând tuturor îndemnul de a căuta şi mai mult pe
Hristos, în slujbele Bisericii, în rugăciune, dar mai ales în
împărtăşirea cu Sfintele Taine“, a relatat pr. Ciprian Timofte.
Părintele Paul-Sorin Vieru de la Parohia „Acoperământul Maicii Domnului“
- Precista III din Piatra Neamţ a prezentat apoi referatul „Sfinţii
Martiri Brâncoveni - exemple de trăire creştină şi românească“. S-a pus
accentul pe modelul Sfinţilor Brâncoveni pentru creştini (de vieţuire,
de creştere, de educare a copiilor, de slujire a lui Dumnezeu şi de
jertfă pentru credinţă). La final, părintele Ion Papuc, slujitor la
Biserica „Sfântul Gheorghe“, a mulţumit preoţilor prezenţi şi
credincioşilor pentru participarea la această frumoasă întâlnire de
suflet.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu