vineri, 10 octombrie 2014
La Iaşi va avea loc azi Pelerinajul „Calea Sfinţilor“
Cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, în această seară, de
la ora 19:00, va avea loc o procesiune pe străzile din municipiul Iaşi.
Moaştele Sfintei Parascheva vor fi purtate în pelerinaj, alături de
racla în care se află fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai
Bisericii noastre, aflată în Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Pelerinajul se va bucura de prezenţa unui sobor numeros de ierarhi,
preoţi şi diaconi. De asemenea, mii de credincioşi sunt aşteptaţi să
însoţească sfintele moaşte cu lumânări aprinse în mâini. Traseul va fi
următorul: strada I. C. Brătianu - strada Cuza Vodă - Biserica „Sfântul
Sava“ - strada Costache Negri - Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“ -
Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu