Catedrala „Acoperământul Maicii Domnului“ a Mănăstirii Hadâmbu din
judeţul Iaşi şi-a serbat ieri, 1 octombrie 2014, hramul. Programul
liturgic dedicat acestei sărbători a început în seara zilei de 30
septembrie 2014, când s-a oficiat Privegherea.
Un sobor de 35 de preoţi a săvârşit ieri- dimineaţă Sfânta Liturghie
în biserica mare a aşezării monahale. Din soborul slujitorilor au făcut
parte părinţi stareţi din Moldova şi Bucovina de Nord, preoţi profesori,
precum şi părinţi de la mai multe parohii din Moldova. Peste 1.500 de
credincioşi veniţi din diferite colţuri ale ţării au participat la
sfintele slujbe şi s-au închinat icoanei făcătoare de minuni a Maicii
Domnului. Predica de la finalul Sfintei Liturghii a fost adresată de pr.
prof. Vasile Păvăleanu, director adjunct al Seminarului Teologic Liceal
Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ, care a vorbit
despre cinstirea Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă, amintind de
minunile pe care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu le-a făcut la
Mănăstirea Hadâmbu. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul
Mănăstirii Hadâmbu, a mulţumit tuturor pelerinilor pentru că au
participat la hramul bisericii mari a aşezării monahale, precum şi celor
care s-au ostenit în organizare. „Ne-am bucurat că la acest hram au
venit foarte mulţi preoţi de aproape şi de departe. Vă mulţumim tuturor
pentru că aţi venit la sărbătoarea Maicii Domnului, care ocroteşte
această aşezare monahală în care se află trei sfinte altare închinate
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu“, a amintit arhim. Nicodim
Gheorghiţă. La final, toţi credincioşii au participat la o agapă
frăţească oferită de Cezar Cobuz din Iaşi.
joi, 2 octombrie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu