sâmbătă, 25 octombrie 2014
Personalul neclerical din Protopopiatul Sascut s-a întrunit la Pănceşti
La Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Parohia Pănceşti, judeţul
Bacău, a avut loc marţi, 21 octombrie 2014, cu binecuvântarea
Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Romanului şi Bacăului, întrunirea personalului neclerical din cuprinsul
Protoieriei Sascut. Vasile Tătaru, cântăreţ la Parohia Marvila -
Corbasca a prezentat referatul cu tema „Sfinţii Martiri Brâncoveni -
jertfa lor pentru Hristos“. S-a subliniat spiritul de sacrificiu pe care
l-a dovedit familia Brâncovenilor pentru credinţa creştină, pentru neam
şi pentru ţară. „În luările de cuvânt care au urmat, vorbitorii au pus
în cumpănă spiritul de sacrificiu al Brâncovenilor cu nepăsarea noastră,
a celor de astăzi. Concluzia a fost că Sfinţii Martiri Brâncoveni, prin
martirajul lor, sunt unici în întreaga creştinătate şi sunt modelul
unic de familie cu adevărat creştină“, a relatat pr. Ioan Negoiţă,
protopop al Protopopiatului Sascut, care a menţionat că la final s-au
discutat unele probleme legate de administraţia parohială şi de modul de
conlucrare între personalul clerical şi cel neclerical, la nivelul
parohiilor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu