Protopopiatele Iaşi 1, Iaşi 2 şi Iaşi 3 vor veni în perioada
sărbătorilor Sfintei Parascheva în sprijinul pelerinilor. Prin grija
preoţilor şi credincioşilor, vor fi oferite pachete cu alimente, ceai
cald şi fructe.
Parohiile din Protopopiatul Iaşi 1 vor oferi câteva mii de pachete cu
alimente şi ceai cald celor ce vor aştepta la rând să se închine la
sfintele moaşte ale Sfintei Parascheva. În acest sens, s-a stabilit un
grafic pe zile şi ore, pentru fiecare parohie implicată în acest
program. De asemenea, în special parohiile din oraş vor oferi locuri de
cazare pelerinilor. „Parohiile din Iaşi, în special, se pregătesc pentru
primirea oaspeţilor. Bisericile vor fi deschise pentru toţi pelerinii.
De-a lungul anilor s-a creat o legătură între credinincioşii din ţară şi
cei din oraşul nostru“, a spus pr. Toma Gradinaciuc, protopop al
Protopopiatului Iaşi 1. Locuri de cazare pentru pelerini vor fi puse la
dispoziţie şi de enoriaşii aflaţi pe raza Protopopiatului Iaşi 2. Pe
lângă pachetele ce vor fi distribuite persoanelor de la rând, se va
oferi câte o masă caldă şi la cantina socială a protopopiatului. „A
devenit o tradiţie ca ieşenii din parohiile protopopiatului nostru să-i
primească în casele lor pe cei care vin să se închine la racla în care
se află moaştele Sfintei Parascheva. Vom veni în sprijinul pelerinilor,
prin intermediul Biroului de asistenţă socială al protoieriei noastre,
şi le vom oferi hrană, ceai, apă minerală şi cafea“, a menţionat pr.
Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2. Deşi cuprinde doar
parohii din mediul rural, şi Protopopiatul Iaşi 3 va fi alături de
pelerinii ce vor veni la Iaşi la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Vor
fi oferite pachete cu alimente, sticle cu apă şi ceai cald. Preoţii
protoieriei, alături de cei din protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2, vor
participa la Procesiunea „Calea Sfinţilor“, precum şi la alte evenimente
organizate de Centrul eparhial Iaşi. „Biroul de asistenţă socială al
protoieriei noastre, împreună cu preşedinţii cercurilor pastorale şi cu
preoţii parohi, a organizat un program social în vederea ajutorării
pelerinilor participanţi la sărbătoarea Sfintei Parascheva“, a spus pr.
Mihail Roşu, protopop al Protopopiatului Iaşi 3. Toate aceste activităţi
derulate de parohiile din cele trei protopopiate vor fi coordonate de
Biroul de Asistenţă Socială „Diaconia“ al Arhiepiscopiei Iaşilor.
vineri, 10 octombrie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu