luni, 8 septembrie 2014
Sfinţire de troiţă în Parohia Bordea, Protopopiatul Iaşi 3
Enoriaşii din Parohia Bordea, Protopopiatul Iaşi 3, au avut bucuria de a
participa ieri, 7 septembrie 2014, la slujba sfinţirii unei noi troiţe.
Slujba a fost săvârşită de un sobor de preoţi, în prezenţa
credincioşilor şi a ctitorilor. Aceasta este a doua troiţă din
localitate, fiind construită din lemn în stil ştefanian. După cum ne-a
relatat pr. paroh Vasile Ţarcă, ctitorii Sfintei Cruci sunt familiile
Mâţel, Macarie, Blăgeanu şi Vârlan. „Acest moment al sfinţirii a fost o
mare bucurie pentru noi toţi. Cu ajutorul bunilor enoriaşi am adus laudă
lui Dumnezeu prin înălţarea în parohia noastră a celei de a doua troiţe
de când am venit în parohie. Sperăm ca acest nou loc de închinare să
vină în ajutorul celor care sunt cuprinşi de grijile cotidiene, spre
lucru sau spre casă să-şi găsească liniştea întâlnindu-L pe Hristos în
drumul lor“, a spus pr. paroh Vasile Ţarcă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu