vineri, 26 septembrie 2014
Întrunire preoţească în Protopopiatul Paşcani
Preoţii Protoieriei Paşcani s-au reunit marţi, 23 septembrie 2014, în
şedinţa lunară. Referatul cu tema „Pelerinajul ca un mijloc de întărire a
evlaviei noastre ortodoxe“ a fost prezentat de pr. Dumitru Cristea de
la Parohia „Sfântul Gheorghe“ din Paşcani. „Pelerinajul a devenit o
constanţă a credincioşilor Bisericii Ortodoxe, dornici să ajungă în
locuri sfinte pentru a-şi adăpa sufletul din tot ceea ce a lăsat în urmă
Domnul. S-a menţionat că locurile sfinte sunt mormintele sfinţilor,
sunt sfintele moaşte şi bisericile cu icoane făcătoare de minuni. S-au
evidenţiat motivele pentru care credinciosul doreşte să ajungă la un loc
sacru. De asemenea, s-a amintit că pelerinajul este un eveniment
pastoral-misionar. În ţara noastră există locuri de pelerinaj sfinte
aducătoare de bucurie sufletească pentru credincioşii noştri. La foarte
multe parohii s-au organizat pelerinaje, iar credincioşii au fost
încântaţi de locurile vizitate“, a rezumat pr. protopop Pavel
Postolachi. În continuare, au fost prezentate mai multe hotărâri de la
Centrul eparhial Iaşi şi s-a discutat despre modul în care parohiile
Protopopiatului Paşcani se vor implica în derularea hramului Sfintei
Cuvioase Parascheva din acest an.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu