joi, 11 septembrie 2014
Bucurie duhovnicească la „biserica copiilor“ din Roman
Biserica de lemn „Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana“ din
municipiul Roman a adunat duminică, 7 septembrie, în jur credincioşii
dornici să fie în comuniune de rugăciune alături de Preasfinţitul
Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi
Bacăului. Preasfinţia Sa, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a
oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia, apoi a sfinţit troiţa
sculptată în lemn şi aşezată în curtea sfântului locaş spre închinarea
celor care vor păşi în acest spaţiu de rugăciune. După cum a menţionat
pr. paroh Gheorghe Paleu, troiţa de lemn a fost donată comunităţii de
Parohia „Sfântul Vasile cel Mare“ din Roman. După cum a relatat pr.
Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al
Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, seara duhovnicească a continuat
apoi într-o atmosferă de cateheză, cei prezenţi asistând la conferinţa
intitulată „Credinţă şi ştiinţă“, susţinută de Preasfinţitul Părinte
Ioachim Băcăuanul. La final, preotul Gheorghe Paleu a mulţumit
Preasfinţiei Sale pentru cuvântul de învăţătură şi pentru prezenţa sa la
„biserica copiilor“, nume sub care mai este cunoscut acest sfânt locaş.
Ca semn al dragostei, toţi credincioşii au primit pachete cu produse
alimentare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu