Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Paşcani, sub
îndrumarea părintelui Dumitru Rusu, a organizat în Parohia Giurgeşti din
Protopopiatul Paşcani Tabăra din pridvorul satului.
În perioada 30-31 august, Parohia Giurgeşti, Protopopiatul Paşcani,
judeţul Iaşi, a găzduit Tabăra din pridvorul satului. Programul s-a
desfăşurat în curtea bisericii, obiectivul taberei fiind dezvoltarea
aptitudinilor tinerilor participanţi. Ei au avut în mijlocul lor
moderatori care i-au învăţat cum să facă cruciuliţe sau origami, cum să
înceapă portretul unei persoane, dar şi ce înseamnă spiritul de echipă.
Copiii au fost supuşi la diferite teste pentru a intra în dialog şi
comunicare cu ceilalţi din jurul lor. A avut loc şi un moment de dialog
duhovnicesc, pornindu-se de la întrebarea „Cine sunt eu?“, aducându-se
în discuţie viaţa şi martiriul Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu
cu cei patru fii ai săi. „Au fost două zile în care curtea bisericii
parohiale s-a transformat într-o lume minunată a copiilor. Ei au
participat la Sfânta Liturghie, s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui
Hristos, au învăţat cum să facă cruciuliţe, cum să-şi dezvolte
imaginaţia făcând diferite obiecte din hârtie, s-au jucat şi au lucrat
în echipă. Le mulţumesc enoriaşilor care au înţeles cât de mult înseamnă
pentru copii să participe la asemenea programe educaţionale, dar şi
oamenilor care le-au asigurat copiilor cele trei mese de peste zi“, a
spus părintele paroh Dumitru Rusu. Totul s-a încheiat cu un program
artistic lângă un foc de tabără, la care au participat şi credincioşii
din sat. La final, s-a cântat Troparul Ortodoxiei şi „Cuvine-se cu
adevărat“ ca semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu şi sfinţilor Săi.
joi, 4 septembrie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu