joi, 27 februarie 2014
Şedinţa preoţilor Protopopiatului Sascut
La Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din parohia Pănceşti a avut loc
marţi, 25 februarie 2014, şedinţa lunară cu preoţii Protopopiatului
Sascut. Întâlnirea s-a desfăşurat cu binecuvântarea Preasfinţitului
Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi
Bacăului. Delegaţii Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul au fost pr. Dorel
Eva, inspector eparhial, şi pr. Gheorghe Paleu, inspector de patrimoniu
şi construcţii bisericeşti în cadrul Sectorului patrimoniu bisericesc al
Eparhiei Romanului şi Bacăului. „Întrucât anul acesta este dedicat
Sfintei Spovedanii şi Sfintei Împărtăşanii, tema întâlnirii a fost
legată tocmai de cele două Taine. PS Ioachim Băcăuanul ne-a transmis cu
acest prilej un cuvânt legat de Taina Sfintei Împărtăşanii intitulat:
«Sfânta Euharistie - mijloc de comuniune între Hristos şi Biserică». În
continuare, pr. Ioan Arsâne de la parohia Găiceana a prezentat referatul
cu titlul «Sfânta Taină a Spovedaniei sub aspect moral-dogmatic şi
liturgic». Au urmat luări de cuvânt în care s-au împărtăşit din
experienţa proprie aspecte legate de această Taină, iar părintele
Gheorghe Paleu a expus preoţilor câteva aspecte legate de patrimoniul
bisericesc şi de disciplina în construcţii“, a spus pr. Ioan Negoiţă,
protopop al Protopopiatului Sascut. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu