Catedrala mitropolitană din Iaşi îşi serbează mâine, 2 februarie 2014,
în ziua sărbătorii Întâmpinării Domnului, hramul istoric. În această
seară, de la ora 16:00, se va oficia Privegherea, iar mâine-dimineaţă
Sfânta Liturghie va fi săvârşită de un sobor de ierarhi, preoţi şi
diaconi.
Credincioşii sunt aşteptaţi în această seară la prima slujbă a hramului
Catedralei mitropolitane din Iaşi, închinată Întâmpinării Domnului.
După cum ne-a relatat arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al
Catedralei mitropolitane din Iaşi, Privegherea va începe la ora 16:00.
„Această slujbă va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan,
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de preoţi şi
diaconi de la Catedrala mitropolitană. La slujbă vor fi invitaţi şi
stareţii din judeţul Iaşi, de la mănăstirile ieşene. La strană,
răspunsurile vor fi date de Corul «Altarul», al Catedralei mitropolitane
din Iaşi, şi de Corul «Byzantion» din Iaşi. Astfel, vom lăuda pe
Mântuitorul Iisus Hristos cu aceste frumoase cântări de priveghere“, a
spus arhim. Dosoftei Şcheul. Mâine-dimineaţă, programul liturgic va
începe la ora 7:00 cu Miezonoptica şi va continua cu Acatistul
Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Ceasurile. În jurul orei 9:00 va
începe Sfânta Liturghie, oficiată de IPS Teofan, înconjurat de un sobor
de ierarhi, preoţi şi diaconi de la Catedrala mitropolitană şi de la
mănăstirile ieşene. „La sfârşitul Sfintei Liturghii, IPS Teofan va
împărtăşi un cuvânt de învăţătură şi vom aduce mulţumire lui Dumnezeu
pentru că ne-a binecuvântat şi anul acesta, pentru că ne-a ajutat în
toate activităţile catedralei şi ale Centrului eparhial. Vom avea mai
mulţi invitaţi, din partea autorităţilor locale şi judeţene. Aşteptăm pe
toţi credincioşii la Catedrala mitropolitană să participe la slujbele
noastre“, a adăugat arhim. Dosoftei Şcheul.
Construită pe temeliile a două lăcaşuri mai vechi
Catedrala mitropolitană din Iaşi, construcţie monumentală din veacul al
XIX-lea, este situată într-un perimetru plin de mărturii privind
reşedinţa mitropoliţilor Moldovei. A fost numită de primii ctitori
„maică a bisericilor“ şi „maică a patriei“. Pe lângă hramul Întâmpinării
Domnului, sfântul lăcaş mai este închinat Sfintei Cuvioase Parascheva
şi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Hramul cel mai cunoscut al lăcaşului
de închinăciune este pe 14 octombrie, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase
Parascheva. În fiecare an, pelerinii din toate colţurile ţării vin la
această sărbătoare pentru a se ruga şi pentru a se închina la moaştele
Sfintei Cuvioase Parascheva, aflate în Catedrala mitropolitană din Iaşi.
Catedrala a fost construită pe locul unde s-au aflat temeliile a două
lăcaşuri de închinăciune mai vechi: Biserica Albă (sec. XV) şi Biserica
Stratenia (sec. XVII). Din anul 1998, Catedrala mitropolitană din Iaşi
se află într-un proces de reconsolidare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu