Cu doar o săptămână înainte de începerea Postului Mare, un grup de credincioşi, din parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Galata din Iaşi, a mers în vizită la Centrul de Plasament „Gulliver“. Acesta se află pe dealul Galata şi are ca beneficiari copii şi tineri cu sindromul HIV sau cu alte probleme medicale. Bucuria celor aflaţi în ocrotirea centrului a fost mare deoarece părintele Gheorghe Manole şi doamna preoteasă Georgeta au revenit în mijlocul lor. De mai mulţi ani, între parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ şi Centrul „Gulliver“ există o frumoasă colaborare, părintele paroh oferind asistenţă religioasă copiilor şi tinerilor. De asemenea, la marile sărbători de peste an, dar şi cu alte ocazii, sunt organizate mese festive în cadrul cărora se poartă dialoguri duhovniceşti. În Sâmbăta moşilor de iarnă, prin grija şi osteneala familiei Asaftei Gabriela şi Petru, în aşezământul de ocrotire socială de pe dealul Galata a fost organizat un praznic pentru cei adormiţi. În cadrul acestei slujbe, au fost pomeniţi atât rudele familiei Asaftei, cât şi tinerii din centru mutaţi la Domnul în ultimii ani.
luni, 24 februarie 2014
„Enoriaşii noştri au o deschidere mare spre nevoia celuilalt“
Copiii şi tinerii de la Centrul de Plasament „Gulliver“ din Iaşi au
fost vizitaţi sâmbătă, 22 februarie 2014, de un grup de enoriaşi din
parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Galata din Iaşi. Cu
acest prilej, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru cei adormiţi
şi s-a rostit o ectenie pentru beneficiarii centrului.
Cu doar o săptămână înainte de începerea Postului Mare, un grup de credincioşi, din parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Galata din Iaşi, a mers în vizită la Centrul de Plasament „Gulliver“. Acesta se află pe dealul Galata şi are ca beneficiari copii şi tineri cu sindromul HIV sau cu alte probleme medicale. Bucuria celor aflaţi în ocrotirea centrului a fost mare deoarece părintele Gheorghe Manole şi doamna preoteasă Georgeta au revenit în mijlocul lor. De mai mulţi ani, între parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ şi Centrul „Gulliver“ există o frumoasă colaborare, părintele paroh oferind asistenţă religioasă copiilor şi tinerilor. De asemenea, la marile sărbători de peste an, dar şi cu alte ocazii, sunt organizate mese festive în cadrul cărora se poartă dialoguri duhovniceşti. În Sâmbăta moşilor de iarnă, prin grija şi osteneala familiei Asaftei Gabriela şi Petru, în aşezământul de ocrotire socială de pe dealul Galata a fost organizat un praznic pentru cei adormiţi. În cadrul acestei slujbe, au fost pomeniţi atât rudele familiei Asaftei, cât şi tinerii din centru mutaţi la Domnul în ultimii ani.
Cu doar o săptămână înainte de începerea Postului Mare, un grup de credincioşi, din parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Galata din Iaşi, a mers în vizită la Centrul de Plasament „Gulliver“. Acesta se află pe dealul Galata şi are ca beneficiari copii şi tineri cu sindromul HIV sau cu alte probleme medicale. Bucuria celor aflaţi în ocrotirea centrului a fost mare deoarece părintele Gheorghe Manole şi doamna preoteasă Georgeta au revenit în mijlocul lor. De mai mulţi ani, între parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ şi Centrul „Gulliver“ există o frumoasă colaborare, părintele paroh oferind asistenţă religioasă copiilor şi tinerilor. De asemenea, la marile sărbători de peste an, dar şi cu alte ocazii, sunt organizate mese festive în cadrul cărora se poartă dialoguri duhovniceşti. În Sâmbăta moşilor de iarnă, prin grija şi osteneala familiei Asaftei Gabriela şi Petru, în aşezământul de ocrotire socială de pe dealul Galata a fost organizat un praznic pentru cei adormiţi. În cadrul acestei slujbe, au fost pomeniţi atât rudele familiei Asaftei, cât şi tinerii din centru mutaţi la Domnul în ultimii ani.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu