Biserica "Sfântul Nicolae" a Spitalului Judeţean din Suceava şi-a
cinstit ieri ocrotitorul. În ajunul sărbătorii, IPS Pimen, Arhiepiscopul
Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a
săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia. Înalt Preasfinţia Sa a adresat
la final un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre importanţa
milosteniei. "Credincioşii îl cinstesc pe Sfântul Nicolae pentru faptele
de milostenie. Milostenia este fapta care desăvârşeşte orice virtute.
Când a venit tânărul bogat la Mântuitorul şi l-a întrebat ce să facă
pentru a moşteni viaţa de veci, Domnul Iisus i-a spus să păzească
poruncile. Tânărul a spus că a păzit poruncile. Atunci Mântuitorul i-a
zis: "Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o
săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi"
(Matei, 19-21). Faptele prin care el păzea poruncile lui Dumnezeu aveau
nevoie de milostenie pentru a fi depline. Iată cât de mare este fapta de
milostenie pe care Sfântul Ierarh Nicolae a săvârşit-o în viaţa sa", a
spus Înalt Preasfinţitul Pimen, care a amintit apoi de milostenia pe
care o pot face monahii în mănăstiri, îngrijindu-se de cei aflaţi în
suferinţă. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a remarcat apoi că
oamenii sunt datori să-i ajute pe cei care au nevoie, mai ales în
această perioadă a Postului Naşterii Domnului.
Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri
Sfânta Liturghie la Mănăstirea Coşula din judeţul Botoşani. După cum
ne-a relatat pr. Petru Fercal, protopop misionar al Protopopiatului
Botoşani, PS Calinic Botoşăneanul a scos în evidenţă modelul Sfântului
Ierarh Nicolae care s-a remarcat prin duhovnicie, prin cultură, prin
asistenţă socială, prin milostenie şi credinţă. "Preasfinţia Sa i-a
îndemnat pe credincioşi să păstreze dreapta credinţă, să se ajute între
ei, să meargă pe urmele înaintaşilor", a spus pr. Petru Fercal. La final
au fost oferite pachete cu alimente pelerinilor care au venit la
această sărbătoare.
Credincioşii din oraşul Săveni au participat ieri în număr mare la
Sfânta Liturghie, oficiată la Biserica "Sfântul Nicolae". Slujba a fost
săvârşită de pr. Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni,
care a adresat la finalul slujbei un cuvânt de învăţătură în care a
vorbit despre viaţa Sfântului Ierarh Nicolae. După cum ne-a relatat pr.
paroh Dumitru Leonte, la slujba hramului au asistat autorităţi locale şi
judeţene. "A fost o atmosferă de înălţare sufletească şi de bucurie,
mai ales că ne-au fost alături oameni care iubesc Biserica şi pe
Dumnezeu", a mărturisit pr. paroh Dumitru Leonte.
Studenţii din anul III şi anul IV de la secţia Teologie socială a
Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi au oferit
ieri daruri pacienţilor internaţi în Secţia Paşcanu a Spitalului Clinic
de Pneumoftiziologie din Iaşi. Acţiunea filantropică a fost organizată
cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae şi a fost coordonată de
conf. dr. Carmen Gabriela Lăzăreanu.
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a
săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Nicolae" din Buhuşi.
Preasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire
la faptele de milostenie ale Sfântului Ierarh Nicolae. "Ne-am bucurat
de prezenţa episcopului nostru care a venit să binecuvânteze lucrarea
din parohia noastră. La Biserica "Sfântul Nicolae" din Buhuşi s-au
continuat în ultimul an lucrările de restaurare a picturii şi de
înfrumuseţare a bisericii. Sfântul lăcaş a fost placat cu marmură, s-a
înzestrat cu mobilier nou. PS Ioachim Băcăuanul s-a bucurat de
realizările noastre, iar credincioşii l-au primit pe ierarhul lor cu
toată dragostea", a spus pr. paroh Vasile Cozma, care este şi protopop
al Protopopiatului Buhuşi. La final a fost oferită o masă pentru 100 de
persoane şi au fost dăruite credincioşilor 200 de pachete cu alimente.
Sfântul Ierarh Nicolae este de două decenii protectorul oraşului Oneşti.
În acest municipiu a fost ridicată, începând cu anul 1843, o biserică
închinată sfântului făcător de minuni, pomenit de Biserica noastră pe 6
decembrie. În cinstea acestei sărbători, miercuri, 5 decembrie, preoţii
şi credincioşii de la parohiile oneştene au plecat în procesiune către
Biserica "Sfântul Nicolae". "Ne-am întâlnit cu preoţii şi enoriaşii care
au plecat de la Biserica "Naşterea Maicii Domnului", de la Biserica
"Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" şi de la Catedrala "Pogorârea
Sfântului Duh". La Biserica "Sfântul Nicolae" am fost aşteptaţi de
preoţii slujitori ai acestui lăcaş de închinăciune, apoi s-a oficiat
slujba Vecerniei unită cu Litia. Ne-am bucurat de o vreme prielnică şi
de prezenţa unui număr mare de credincioşi care s-au alăturat acestui
moment de rugăciune", a relatat pr. Constantin Alupei, protopop al
Protopopiatului Oneşti. pagina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu