vineri, 28 decembrie 2012

Concert tradiţional de colinde la Bârlad

 La Bârlad a avut loc miercuri, 26 decembrie, primul concert de colinde al Episcopiei Huşilor, organizat de Sectorul cultural şi social-misionar al eparhiei. Pe lângă colindele interpretate de corurile protopopiatelor Bârlad, Vaslui şi Huşi, bârlădenii au ascultat colindele cântate de corul Mănăstirii "Dimitrie Cantemir" din judeţul Vaslui. 

 Teatrul "Victor Ioan Popa" din Bârlad a găzduit miercuri, 26 decembrie 2012, un concert de colinde susţinut de patru coruri din Episcopia Huşilor. Pe scenă au urcat Corul "Gheorghe Cucu" al Protopopiatului Bârlad, Corul "Gavriil Musicescu" al Protopopiatului Vaslui, Corul "Sfântul Roman Melodul" al Protopopiatului Huşi şi Corul "Dimitrie Cantemir" al Mănăstirii "Dimitrie Cantemir" din judeţul Vaslui. "Spre finalul concertului s-a produs o simbioză între membrii celor patru coruri şi bârlădenii din sală. Cu toţii au cântat împreună colindul "O, ce veste minunată!". Cu acest prilej, PS Corneliu a adresat un cuvânt de felicitare tuturor celor care au participat la această manifestare religios- culturală. Mesajul Preasfinţiei Sale s-a îndreptat în mod deosebit către cei care au interpretat frumoasele colinde româneşti, dar şi tradiţionalul "La mulţi ani!". A doua zi de Crăciun s-a încheiat la Primăria Bârlad. PS Corneliu, alături de părinţii consilieri şi părinţii protopopi, a mers la sediul primăriei bârlădene, unde a fost întâmpinat de primarul Constantin Constantinescu", a relatat pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad. Concertele de colinde desfăşurate sub egida Episcopiei Huşilor, organizate la Bârlad şi Vaslui, cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Corneliu, au devenit tradiţionale în ultimii ani. "Aceste evenimente sunt aproape singurele de acest gen din preajma sfintelor sărbători de iarnă la care participă cei care simt creştineşte şi româneşte şi care aşteaptă cu nerăbdare aceste concerte. Credincioşii sunt cei care ne întreabă cu mult timp înainte de Crăciun ziua în care pot veni să participe la acest concert de colinde. Noi organizăm acest concert însufleţiţi de credinţa şi dragostea credincioşilor din această zonă, care sunt iubitori de cultură, artă şi trăire spirituală. Astfel, dorim să oferim credincioşilor o trăire profund religioasă pentru a le încânta sufletele acestora", a mai spus pr. protopop Vasile Lăiu. Amintim că în a doua zi de Crăciun PS Corneliu, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a slujit Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Ilie" din Bârlad. Ieri a avut loc la Vaslui al doilea concert al Episcopiei Huşilor, în prezenţa Preasfinţitului Corneliu. Mai multe detalii de la acest eveniment veţi putea citi în ediţia de mâine a "Ziarului Lumina".

Manifestare cultural-filantropică în parohia Frăsuleni

În parohia Frăsuleni - Victoria, Protopopiatul Iaşi 1, judeţul Iaşi, a avut loc miercuri, 26 decembrie, concertul de colinde "După datini colindăm", prilejuit de sărbătoarea Naşterii Domnului. După cum ne-a relatat pr. paroh Ciprian Atudorei, evenimentul a marcat 450 de ani de la prima atestare documentară a satului Frăsuleni şi 120 de ani de la ridicarea Bisericii "Sfântul Gheorghe" a parohiei. În faţa credincioşilor au intonat colinde: corul Şcolii "Ionel Teodoreanu" din satul Victoria, îndrumat de pr. prof. Florin Popa, corul Bisericii "Sfântul Gheorghe" din parohia Frăsuleni - Victoria, îndrumat de Vasilica Iuliana Vatamanu, şi Corul "Sfântul Nectarie" din Iaşi, dirijat de Ana Dumitru. La final, au fost oferite 150 de daruri copiilor din parohie şi colindătorilor, prin osteneala părintelui paroh Ciprian Atudorei. "Ne bucurăm pentru că s-a reuşit organizarea acestui eveniment în parohia noastră pentru a aduce credincioşilor noştri vestea Naşterii Domnului. Cu toţii ne-am rugat şi am mulţumit mai întâi lui Dumnezeu în cadrul Sfintei Liturghii pentru toate binefacerile primite. Avem un gând ales de recunoştinţă pentru Corul "Sfântul Nectarie" din Iaşi, care a oferit enoriaşilor parohiei noastre un frumos repertoriu de colinde", a spus pr. Ciprian Atudorei.

Ziua corului Bisericii Toma Cozma

 La Biserica Toma Cozma din Iaşi a avut loc miercuri, 26 decembrie 2012, un concert de colinde susţinut de corul acestei parohii, ai cărui membri provin de la Opera Naţională Română Iaşi şi de la Filarmonica de Stat Moldova Iaşi. În fiecare an, a doua zi de Crăciun şi a doua zi de Paşti sunt dedicate corului vocal al acestei parohii. "Membrii corului nostru sunt cei care ne bucură sufletele prin intonarea cântărilor, mai ales în cadrul Sfintei Liturghii. Momentul de frumoasă celebrare se constituie într-un fericit prilej de a pune în evidenţă, deopotrivă, evoluţia în plan personal, familial şi social, pe care o apreciem în mod deosebit, dar şi statornicia în a-i sluji lui Dumnezeu, alături de noi, aici, la parohia Toma Cozma", a declarat pr. paroh Mihai Mărgineanu. Marţi, 25 decembrie 2012, în prima zi de Crăciun, Sfânta Liturghie a fost urmată la Biserica Toma Cozma de un concert de colinde al Corului "Psalm", coordonat de Daniela Cojocaru.

 

Niciun comentariu: