IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a sfinţit ieri pictura
Bisericii "Sfântul Ierarh Nicolae" din parohia Moişa - Boroaia,
Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava. Înalt Preasfinţia Sa a fost
întâmpinat de soborul de preoţi şi de credincioşii parohiei. Slujba de
sfinţire a fost urmată de Sfânta Liturghie. Din soborul de preoţi au mai
făcut parte pr. Vasile Baltag, consilier al Sectorului administrativ
bisericesc al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, fiu al satului
Moişa, pr. Constantin Patrolea, protopop al Protopopiatului Fălticeni,
pr. Ionel Vrăjitoru de la parohia Liteni, fost paroh, şi pr. Gheorghe
Dănilă de la parohia Râşca, fost paroh. Pornind de la pilda bogatului
nemilostiv, IPS Pimen a arătat ce înseamnă viaţa creştină şi ce se
întâmplă după ce omul pleacă în lumea veşniciei. Arhiepiscopul Sucevei
şi Rădăuţilor a explicat importanţa faptelor bune, remarcând că toţi
credincioşii trebuie îndemnaţi, aşa cum voia să facă bogatul din
Evanghelie, să vestească şi fraţilor lor porunca iubirii milostive
pentru a nu ajunge în chinul veşnic. "Faptele de milostenie trebuie
făcute atât pentru cei săraci, bolnavi, străini sau aflaţi în greutăţi,
cât şi pentru sfintele biserici. Fiecare aţi contribuit pentru pictura
acestei biserici, iar noi am venit şi am sfinţit, aşa cum este rânduiala
bisericească. Aceasta este o jertfă mare, mai ales în vremurile de
astăzi când este foarte multă sărăcie. Preotul se roagă permanent în
sfântul altar pentru iertarea celor care fac bine în sfintele biserici
şi îi ajută pe cei săraci", a explicat Arhiepiscopul Sucevei şi
Rădăuţilor.
La final, IPS Pimen a citit o rugăciune de dezlegare şi a oferit apoi
părintelui paroh Teodor Peiu distincţia de iconom stavrofor. În anul
1975, la Moişa s-a ridicat o biserică nouă, pe vreme păstoririi ca paroh
a părintelui Ionel Vrăjitoru, în prezent paroh la Liteni, Protopopiatul
Fălticeni. "Aveam doi ani de preoţie când am participat la sfinţirea
acestui sfânt lăcaş. Parohia Moişa avea o bisericuţă de lemn care a fost
donată parohiei Dumbrava - Cornu Luncii, judeţul Suceava. Odată cu
trecerea anilor s-a simţit nevoia ca pictura să fie reînnoită. Părintele
paroh Teodor Peiu a întreprins această lucrare împreună cu enoriaşii
din parohie", a amintit pr. protopop Constantin Patrolea. Localnicii din
Moişa provin din localitatea Moisei, judeţul Maramureş, după ce au fost
alungaţi de austrieci. Ei s-au aşezat pe moşia Mănăstirii Râşca, care
le-a oferit la 1860 posibilitatea să-şi construiască o biserică. "Am
fost numit în această parohie în anul 1968, iar oamenii au dorit să se
zidească o nouă biserică. Am recomandat ca pictura acestui sfânt lăcaş
să fie refăcută. IPS Pimen a binecuvântat această lucrare, dând acestei
biserici şi credincioşilor un nou suflu. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că
ne-a ajutat să realizăm acest lucru şi doresc părintelui paroh Teodor
Peiu să ducă mai departe ceea ce noi am început", a mărturisit pr. Ionel
Vrăjitoru, fostul paroh de la Moişa.
Biserica "Sfinţii Trei Ierarhi" din parohia Hârleşti - Filipeşti,
Protopopiatul Buhuşi, judeţul Bacău, a fost resfinţită ieri de PS
Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi
Bacăului. Sfântul lăcaş a fost ridicat în urmă cu 150 de ani, fiind
restaurat şi reabilitat prin contribuţia credincioşilor şi a părintelui
paroh Florin Pătrăşcanu. După cum ne-a relatat pr. Vasile Cozma,
protopop al Protopopiatului Buhuşi, la acest eveniment au participat
peste 600 de credincioşi. "S-a efectuat mai multe lucrări interioare şi
exterioare, precum şi în curtea care înconjoară lăcaşul de închinăciune.
De asemenea, s-a ridicat un aşezământ social care a fost sfinţit de PS
Ioachim Băcăuanul şi căruia i s-a dat numele "Casa pâinii".
Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului a fost înconjurat de
un sobor impresionant de preoţi. Părintele paroh Florin Pătrăşcanu a pus
mult suflet în această lucrare întreprinsă şi de aceea a primit din
partea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul distincţia de iconom stavrofor.
Persoanele care au ajutat la reabilitatea sfântului lăcaş au primit
diplome de vrednicie", a amintit pr. protopop Vasile Cozma.
În cuvântul adresat credincioşilor, PS Ioachim Băcăuanul a făcut o
retrospectivă a principalelor manifestări religioase din luna octombrie.
Preasfinţia Sa a amintit de aducerea la Blăgeşti, Protopopiatul Buhuşi,
a unui veşmânt al Sfintei Parascheva, de hramul Catedralei
arhiepiscopale din Roman, de hramul Sfintei Parascheva de la Iaşi şi de
sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou de la Bucureşti. Apoi, PS Ioachim
Băcăuanul a făcut referire la Evanghelia din Duminica a 22-a după
Rusalii. "Preasfinţia Sa a concluzionat că fiecare dintre noi,
indiferent de starea noastră materială şi duhovnicească, trebuie să
trăim cu Hristos, pentru că fără El, viaţa nu are sens", a relatat pr.
protopop Vasile Cozma. pagina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu