Casa Dosoftei a găzduit
marţi o manifestare dedicată Sfântului Ierarh al Moldovei pomenit de
Biserica noastră pe 13 decembrie. Invitatul special din acest an a fost
părintele lector doctor Daniel Niţă-Danielescu.
Cu prilejul sărbătorii
Sfântului Ierarh Dosoftei, la Iaşi a avut loc marţi, 13 decembrie 2016, o
manifestare religioasă şi culturală dedicată marelui ierarh al
Moldovei. Evenimentul s-a desfăşurat la Casa Dosoftei din Iaşi, ce
aparţine de Muzeul Literaturii Române, în care, la 1679, Sfântul
Dosoftei a instalat a doua tiparniţă din Moldova, aici fiind tipărite
„Liturghia“ (1679), „Psaltirea de-nţeles“ (1680), „Viaţa şi petrecerea
sfinţilor“ (1682-1686). Pentru început, un sobor de preoţi a săvârşit
Acatistul Sfântului Ierarh Dosoftei, iar apoi a avut loc o conferinţă,
după cum ne-a relatat părintele Toma Gradinaciuc, protopop al
Protopopiatului 1 Iaşi. Tema din acest an, „Sfântul Mitropolit Dosoftei
şi epoca sa sau «Dzic oamenii că-i sfânt...»; bucuriile şi suferinţele
«călugărului deplin»“, a fost susţinută de părintele lector doctor
Daniel Niţă-Danielescu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru
Stăniloae“ a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. „În ziua
Sfântului Ierarh Dosoftei, în casa ce îi poartă numele, într-o atmosferă
de aleasă bucurie, a avut loc comemorarea mitropolitului cărturar.
Manifestarea a început cu slujba Acatistului şi a continuat cu
prelegerea părintelui profesor Daniel Danielescu“, a spus părintele
protopop Toma Gradinaciuc. Programul serii s-a încheiat cu un repertoriu
de colinde susţinut de un grup de elevi ai Seminarului Teologic Liceal
Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi. Canonizarea Mitropolitului
Dosoftei al Moldovei a fost aprobată de membrii Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa de lucru din 5-6 iulie 2005, la
propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Dosoftei a avut loc
în data de 14 octombrie 2005, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
joi, 15 decembrie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu