Cu binecuvântarea şi
sprijinul financiar al Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim,
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, un grup de beneficiari ai Centrului
de zi pentru copii proveniţi din familii aflate în dificultate din
cadrul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ au iniţiat proiectul filantropic
„Să fii bun, nu doar de Crăciun!“.
Tinerii au mers vineri,
9 decembrie 2016, în vizită la Centrul de plasament Romaniţa din Roman
pentru a oferi daruri copiilor necăjiţi. Parteneri de suflet în acest
proiect au fost şi părinţi ai copiilor din cadrul Grădiniţei „Episcop
Melchisedec“ - Roman, care au sprijinit în mod concret această
iniţiativă, oferind jucării şi fructe. De asemenea, o implicare
consistentă a existat şi din partea Parohiei „Sfinţii Voievozi“ - Roman
şi a Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi“ - Bacău, care au susţinut acest
demers promotor al bucuriei şi speranţei. „Una dintre calităţile pe care
suntem obligaţi să le cultivăm în sufletele copiilor noştri, dacă ne
dorim cu adevărat un viitor mai bun, este milostenia. Milostenia, făcută
în mod sincer şi dezinteresat ca împlinire a îndemnului oferit nouă de
către Mântuitorul Iisus Hristos, trebuie împlinită nu doar în luna
cadourilor şi nu neapărat în zile speciale, ci în fiecare zi şi în
fiecare loc unde suntem chemaţi să dăruim. Să fii bun, nu te costă
nimic, dar este de imensă importanţă pentru suflet“, a precizat Aurelian
Constantin Alexa - directorul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“.
luni, 12 decembrie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu