u binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim,
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Centrul eparhial de la Roman, a
avut loc marţi, 13 decembrie 2016, întâlnirea reprezentanţilor
comisiilor de inventariere din cuprinsul eparhiei, sub coordonarea
părintelui Paleu Gheorghe, consilier eparhial.
Desfăşurată după
un program stabilit de către Sectorul patrimoniu şi construcţii
bisericeşti al Centrului Eparhial Roman, cea de-a doua etapă a
procesului de inventariere a tuturor bunurilor mobile şi imobile din
parohiii şi mănăstiri, de pe cuprinsul administrativ canonic al Eparhiei
Romanului şi Bacăului, a reuşit să actualizeze inventarul. Dacă în
prima parte a întrevederii s-a luat act de toate modificările şi
actualizările efectuate, în partea a doua a şedinţei, protopopiatele
Roman, Bacău, Oneşti, Moineşti, Buhuşi şi Sascut, prin părinţii
protopopi sau delegaţii acestora, au prezentat câte un exemplar de
inventar (verde) reactualizat cu dosarul care va trebui să conţină
fişele BOR, procesul verbal al comisiei de inventariere, precum şi alte
documente specifice procedurii. „La această întrunire a fost prezent şi
IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, care a binecuvântat sesiunea de lucru,
dăruindu-le părinţilor daruri cu prilejul Crăciunului", a explicat
părintele consilier Gheorghe Paleu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu