Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Gura Humorului,
judeţul Suceava, a organizat ieri, 22 decembrie 2016, o activitate
filantropică pentru persoanele nevoiaşe.
Enoriaşii Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Gura
Humorului au venit în sprijinul a 250 de familii nevoiaşe. La iniţiativa
părintelui paroh Mircea Nuţu, oamenii sărmani au primit ieri, 22
decembrie 2016, pachete cu alimente, dulciuri şi alte daruri pentru a se
bucura de sărbătoarea Crăciunului. „Suntem îndemnaţi de arhipăstorii
noştri ca în aceste zile binecuvântate să aducem alinare, speranţă şi
bucurie în căsuţele luminate poate doar de o candelă sau de o lumânare.
Persoanele nevoiaşe aşteaptă să resimtă adevărata bucurie a Crăciunului,
iar acest lucru se întâmplă dacă suntem alături de ei. În fiecare an,
parohia noastră, prin preoţii care slujesc la sfintele altare, încearcă
să aducă bucurie şi speranţă unor familii care au o stare materială
precară. Ei aşteaptă de la noi să dovedim că iubirea lui Dumnezeu se
manifestă prin fapta cea bună", s-a exprimat părintele paroh Mircea
Nuţu, care a menţionat că darurile au fost oferite persoanelor nevoiaşe
din parohie prin intermediul preoţilor şi consilierilor parohiei. „Cu
toţii am vestit că Naşterea lui Hristos este de folos tuturor. Aici ne
referim atât la cel care primeşte, cât şi la cel care oferă. Sărbătoarea
Crăciunului nu se poate simţi mai frumos decât atunci când ştii că pe
masa săracului, a văduvei sau a orfanilor sunt bucatele pe care le
pregătim cu toţii. Suntem într-o perioadă în care Moş Crăciun vine la
copii, iar colindele ne leagă pe toţi de strămoşii noştri. Încercăm ca
la praznicul Naşterii Domnului să transmitem credincioşilor parohiei
noastre mulţumirile noastre în numele celor care s-au bucurat de
daruri", a mai adăugat părintele paroh Mircea Nuţu.
vineri, 23 decembrie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu