Vrednicul
de pomenire Arhiepiscop Eftimie a fost pomenit sâmbătă, 5 noiembrie
2016, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Sfânta Liturghie şi
Parastasul au fost săvârşite de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim.
Clerul
şi credincioşii din Eparhia Romanului şi Bacăului s-au rugat sâmbătă, 5
noiembrie 2016, pentru odihna sufletului Înaltpreasfinţitului Părinte
Arhiepiscop Eftimie, la doi ani de când s-a mutat în lumea veşniciei. La
Catedrala Arhiepiscopală din Roman, Sfânta Liturghie a fost săvârşită
de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi
Bacăului, şi a fost urmată de Parastasul pentru Ierarhul Eftimie, cel
care a păstorit pe scaunul vlădicesc din această parte a Moldovei între
anii 1978-2014. „Cler, credincioşi şi pelerini din cuprinsul Eparhiei
Romanului şi Bacăului au participat la Dumnezeiasca Liturghie oficiată
de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, alături de un impresionant sobor
de preoţi veniţi din cele şase protopopiate ale eparhiei. Cu acest
prilej, în cadru liturgic, doi tineri au primit Taina Hirotoniei:
tânărul teolog Chiper Ionuţ Alin a fost hirotonit în treapta de diacon,
iar părintele diacon Moldovanu Marius Ciprian, în treapta de preot, pe
seama Parohiei Chilii din Protopopiatul Roman. După Sfânta Liturghie,
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a săvârşit Slujba Parastasului pentru
Arhiepiscopul Eftimie Luca, la împlinirea a doi ani de la trecerea sa
în viaţa veşnică. Toţi cei prezenţi, cler şi popor, purtând în mâini
odoare sfinte, în sunetul clopotelor şi al cântărilor funebre, s-au
deplasat în procesiune până la mormântul ierarhului pomenit, situat în
curtea Centrului eparhial Roman“, a relatat pr. Daniel Marari,
directorul Centrului catehetic „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ - Biroul de
catehizare al Eparhiei Romanului şi Bacăului. După rostirea rugăciunilor
specifice, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a rostit un cuvânt de
învăţătură în care a rememorat şi evidenţiat personalitatea Ierarhului
Eftimie, evocând activitatea împlinită de vrednicul său înaintaş pe
scaunul vlădicesc de la Roman de-a lungul celor 36 de ani de arhierie.
La final, părinţii slujitori de la Catedrala Arhiepiscopală au împărţit
credincioşilor prezenţi pachete cu alimente. IPS Eftimie s-a născut pe 9
noiembrie 1914. A fost hirotonit ieromonah în anul 1947. După ce a
condus în calitate de stareţ mănăstirile Bistriţa - Neamţ şi „Sfântul
Ioan cel Nou“ din Suceava, în anul 1972 a fost ridicat în demnitatea de
Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului şi Huşilor, iar la 23 aprilie
1978 a fost ales şi instalat drept Episcop titular al Eparhiei Romanului
şi Huşilor. Din anul 1994, cele două eparhii s-au separat,
Preasfinţitul Eftimie rămânând Episcop titular al Eparhiei Romanului,
avându-l în calitate de Arhiereu-vicar, din anul 2000, pe PS Ioachim
Băcăuanul. În anul 2009, odată cu ridicarea Episcopiei Romanului la
rangul de Arhiepiscopie, Înaltpreasfinţiei Sale i s-a oferit rangul de
Arhiepiscop, cu titulatura Înaltpreasfinţitul Părinte Eftimie,
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. IPS Eftimie s-a mutat la Domnul pe 4
noiembrie 2014.
marți, 8 noiembrie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu